Noua taxă rutieră de la intrarea pe podul Feteşti-Cernavodă nu corespunde cu tratatele europene, susţin reprezentanţii Federaţiei Operatorilor de Transport Rutier.Plata tranzitării podului de la Feteşti a transformat traficul de pe Autostrada Soarelui într-un adevărat calvar. Citiţi şi
adevarul.es- Prima maşină de serie care funcţionează numai cu baterii, de vânzare din 2010
Constanţa: Prima zi de taxă pe Autostrada Soarelui: revoltă și indignare printre șoferiDrumul spre litoral a devenit mai scump
Taxa introdusă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru trecerea podului de la Feteşti, de pe autostrada Soarelui Bucureşti-Cernavodă, încalcă tratatul cu Uniunea Europeană, susţin reprezentanţii Federaţiei Operatorilor de Transport Rutier (FORT).
„Statul nu poate să taxeze acest pod deoarece face parte din autostrada A2, iar tratatul cu UE stabileşte că România a primit derogare pentru aplicarea vignetei în forma actuală până la taxarea autostrăzilor“, ne-a declarat Augustin Hagiu, preşedintele FORT. Federaţia a trimis o sesizare către Comisia Europeană (CE) cu privire la introducerea taxei şi speră că va primi un răspuns în maximum 60 de zile.
Pe de altă parte, Dorina Tiron, directorul general al CNADNR, susţine că noua taxă a fost introdusă cu acordul UE. „Despre această taxă s-a discutat şi la UE, care şi-a dat acordul. Exista o posibilitate şi pentru varianta de abonamente, dar UE nu a fost de acord, aşa că am scos-o“, a declarat Dorina Tiron, citată de Mediafax. Referitor la reclamaţia făcută de FORT la Comisia Europeană, Tiron a spus că „fiecare e liber să depună sesizări“.
Plătim ca să stăm la coadă
Deşi a fost anunţată de ceva vreme, instaurarea taxei pentru traversarea podului peste braţul Borcea a generat revoltă printre participa