Execuţia bugetară la şase luni arată că măsurile de asistenţă socială au dominat programul anticriză asumat la începutul anului de Cabinetul Boc.Guvernul anunţa alocarea a 7% din PIB pentru investiţii, dar la jumătatea anului acestea au reprezentat 2,4% din PIB, iar cheltuielile sociale, aproape 6% din PIB. Energiile autorităţilor centrale se concentrează, în aceste zile, pe încercarea de a-i convinge pe reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) de a negocia un nou deficit bugetar.
Adică 7% din Produsul Intern Brut (PIB), în loc de 4,6%. Primele avertizări din partea instituţiei internaţionale au apărut la nici două zile de la începerea evaluării Programului Economic. Acestea se referă la zelul cu care miniştrii Cabinetului Boc şi-au bugetat cheltuielile, bazându-se pe fondurile europene.
În bugetul de stat pentru 2009 sunt prevăzute fonduri de 7,65 miliarde de lei pentru proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile.
După primele şase luni, suma cheltuită pentru astfel de proiecte s-a ridicat la doar 1,15 miliarde de lei. Reprezentanţii Executivului s-au scuzat în faţa reprezentanţilor FMI, spunând că se aşteaptă la o creştere a plăţilor în a doua parte a anului, cu peste un miliard de euro.
Chiar şi aşa, suma bugetată iniţial nu poate fi atinsă, chiar dacă pentru asta s-a înfiinţat un grup special, denumit pompos „grup interministerial pentru gestionarea absorbţiei fondurilor comunitare, sub conducerea directă a primului-ministru şi a vicepremierului“.
De fapt, înfiinţarea acestui grup este a doua măsură anticriză bifată la capitolul realizări de Ministerul de Finanţe. Măsura e trecută chiar la capitolul celor menite „relansării şi stimulării creşterii economice“, imediat după cea care prevede alocarea, pe hârtie, a 20% din cheltuielile bugetare pentru investiţii.