Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Adevărul la Minut- Grupaj Informativ

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore le puteţi citi în grupajul următor.

Aseară

Terenuri incendiate

Pompierii Detaşamentului Târgu-Jiu au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în comuna Câlnic satul Câlnicu de Sus. Focul s-a extins cu repeziciune peste terenurile, proprietate privată ale unor săteni, pompierii reuşind să-l stingă abia după o oră. Au ars două hectare de vegetaţie, cauza fiind focul în aer liber lăsat nesupravegheat. (SS)

Aseară ora 20.00

Bătrân accidentat de maşină

Un tânăr de 28 de ani din Plopşoru conducea un autoturism pe DE 79. În urma unei manevre de depăşire, în comuna Plopşoru, punctul Vârţ, l-a accidentat pe Constantin Popescu de 65 de ani din localitate. Bătrânul ţinea de ghidon un moped şi a traversat fără să se asigure. Acesta s-a ales cu multiple traumatisme, în prezent fiind internat la Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean. (SS)

Aseară ora 21.30

Şi-a bătut fiul cu parul

Vasile Uricanu în vârstă de 32 de ani din Stăneşti a ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe după ce a fost bătut de propriul tată. Din cauza discuţii aprinse bătrânul de 65 de ani a luat un par şi l-a lovit peste braţe pe Vasile Uricanu. Acesta din urmă întenţionează să-l dea în judecată pe tatăl său. (SS)

Astăzi ora 10.00

Sedinţă la Prefectură

Prefectul judeţului, Ion Florescu, a participat la şedinţa lunară a Comisiei Judeţene de Dialog Social unde a fost pusă în discuţie activitatea desfăşurată în semestrul I de către Serviciul Control, Calitate, Lucrari de Constructii precum şi obiectivele principale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă. (SS)

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°