Ministrul Ecaterina Andronescu vrea un grad mai înalt decât cel de profesor universitar. Sursa: Libertatea
Fără să fi intrat şi în problematica învăţământului superior, discuţii programate pentru săptămâna aceasta, la care vor fi prezenţi şi rectorii universităţilor, ministrul educaţiei a propus introducerea unui nou titlu universitar.
„Nu este o idee rea, aceea de a exista şi treapta de profesor emerit. Doar că noi ne dorim să existe nişte condiţii draconice”, arată Răsvan Bobulescu, liderul Federaţiei „Alma Mater”.
Între timp, la întâlnirea de ieri, având ca temă Codul educaţiei, sindicatele şi ministrul au luat în discuţie şi forma de organizare a inspectoratelor şcolare şi descentralizarea.
Chiar dacă nu au ajuns încă la o înţelegere definitivă, textul din Cod le dă putere consiliilor locale să aprobe „planurile de şcolarizare pen tru toate unităţile de învăţământ din aria geografică proprie”, iar directorilor de şcoli - de a numi cadrele didactice, cu aviz de la consiliile locale.
Dezbaterea pe Cod s-a extins şi pe forumul Ministerului Educaţiei, unde au şi fost semnalate mai multe contradicţii în redactarea textului legii. Astfel, acesta prevede ca învăţământul obligatoriu să fie de 13 clase, inclusiv grupa pregătitoare de la grădiniţă, dar se specifică „învăţământul obligatoriu poate înceta la 16 ani”, respectiv clasa a X-a.