Avocatul fotbalistului american O.J. Simpson a cerut, ieri, curţii Supreme din Nevada, eliberarea pe cauţiune a clientului său, condamnat la 33 de ani în închisoare pentru jaf armat şi răpire, scrie AFP.
Simpson a fost condamnat pe 5 decembrie, anul trecut.
Avocatul său a cerut ca Simpson să fie eliberat pe cauţiune până la următoarea înfăţişare de apel, asigurând că nu prezintă niciun pericol de fugă. Pentru prima dată, în ultimii 30 de ani, cea mai înaltă instanţă din stat a acceptat să asculte şi argumentele unei cereri de eliberare pe cauţiune, înainte de apelul propriu-zis.
Potrivit anchetatorilor, pe 13 septembrie 2007, sportivul a jefuit cinci bărbaţi, într-un cazinou din Las Vegas, pentru a le fura suveniruri sportive, sub ameninţarea unei arme.
Pledoariile apărării conform cărora O.J. Simpson nu a vrut decât să recupereze nişte obiecte care i se furaseră anterior, nu prea a convins juraţii. Întregul incident fusese înregistrat pe un reportofon.