Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi cetăţeni români care intenţionau să scoată ilegal din România o minoră folosindu-se de un document fals.
Astfel, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat o adolescentă, însoţită de două persoane adulte, care s-a legitimat la controlul de frontieră cu o carte de identitate eliberată de autorităţile din România.
În timpul controlului, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea actului.
Astfel, în urma verificărilor cu aparatura din dotare, s-a constatat că documentul de identitate este fals total.
Tânăra, de 16 ani, le-a spus polițiștilor de frontieră că dorea să ajungă în Germania.
Împreună cu ea mai călătoreau şi Ionel T., de 41 ani şi Mariana T., de 40 ani, care au declarat că sunt părinţii tinerei şi că aceasta nu a avut niciodată niciun document de identitate.
Pentru a călători în străinătate, părinţii au declarat că au procurat cartea de identitate prezentată la controlul de frontieră de la o persoană necunoscută în schimbul sumei de 250 euro.
Tatăl fetei este cercetat pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi participaţie improprie la tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat. iar mama pentru participaţie improprie la tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat.