SFAT. Psihologii sunt de părere că este preferabil ca micuţii să rămână alături de părintele de care sunt mai ataşaţi. Sursa: NorthFoto
Tradiţia românească adânc înrădăcinată spune că, după divorţ, copiii trebuie să rămână cu mama, iar fraţii să nu fie despărţiţi. Sunt însă şi cazuri în care părinţii doresc, amândoi în egală măsură, să se implice în creşterea copiilor şi chiar să crească unul dintre ei.
Psihologii spun că, în astfel de situaţii, cei mici ar trebui lăsaţi să aleagă şi să locuiească cu părintele de care se simt mai ataşaţi. Mai dificil poate fi atunci când fraţii sunt foarte legaţi unul de altul.
„Îmi e teamă de trauma pe care aş putea să i-o provoc”
Când părinţii divorţează, durerea copiilor este, de multe ori, mai adâncă decât a partenerilor care se despart. Pentru ca micuţii să fie mai puţin afectaţi este important ca ei sa păstreze o relaţie strânsă cu cei care au format universul lor.
„Am doi copii, de 4 şi 2 ani, şi sunt divorţat. Cel mic mă preferă. Numai cu mine vrea să mănânce, să facă baie sau să doarmă. Mi-aş fi dorit mult să îl am alături, dar m-am gândit că trauma pe care i-aş provoca-o despărţindu-l de mama şi fratele lui ar fi prea mare. Nu cred că dragostea, sau ce i-aş putea eu oferi, ar acoperi această pierdere”, spune Silviu, un tătic trecut de 40 de ani.
Despărţirea e mai uşoară când fraţii nu sunt apropiaţi
Psihologii sunt de părere însă că în cazul alegerilor făcute de copii funcţionează legea ataşamentului. Se întâmplă de multe ori ca micuţii să fie mai legaţi de unul dintre părinţii. De asemenea, dacă au fost crescuţi de bunici, copiii se pot simţi mai protejaţi alături de aceştia.
Dacă unul dintre părinţi a fost mai mult timp plecat sau, din diverse motive, nu s-a implicat în universul copilului, acesta se va înstrăina de el
