Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Codruţ Olaru, a declarat, astăzi că procurorii vor cerceta modul în care a fost emisă autorizaţia în cazul clinicii de fertilizare Sabyc. Procurorii DIICOT au date pentru a extinde ancheta şi faţă de fosta conducere a Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) în legătură cu modul în care a fost emisă autorizaţia de funcţionare pentru centrul medical. Sursa: Agerpres Fostul şef al ANT, Victor Zota, a fost demis ieri şi va fi citat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a da explicaţii cu privire la detaliile autorizării clinicii Sabyc. Decizia extinderii investigaţiilor a fost luată după o anchetă a Ministerul Sănătăţii care a descoperit mai multe nereguli cu privire la emiterea unor autorizaţii de funcţionare, printre care şi cea pentru clinica Sabyc.
Controlul Ministerul Sănătăţii este motivul demiterii lui Zota de la conducerea ANT. Codruţ Olaru a declarat, citat de Mediafax că procurorii vor cerceta modul în care a fost emisă autorizaţia pentru clinica Sabyc şi că măsura administrativă luată împotriva lui Zota, respectiv demiterea acestuia, nu exclude răspunderea penală.
Zota se apără
Fostul director al ANT a spus că instituţia pe care a condus-o şi Inspecţia Sanitară de Stat au arătat că centrul Sabyc poate funcţiona şi că pentru elaborarea unui ordin de ministru pentru acreditare este nevoie de şapte-opt luni. Victor Zota a adăugat că personalul care a fost declarat de reprezentanţii clinicii Sabyc "nu avea nici o legătură" cu medicii care activau de fapt, în clinică.
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, preciza în 23 iulie, că va verifica motivele pentru care ANT a autorizat atât de târziu clinica, existând până în prezent doar câteva declaraţii în acest sens ale celor de la Agenţie.