Pentru ca în viitorul apropiat a conduce repede şi bine, adică corect, să nu devină o ghiduşie, vă invit aici, unde o să găsiţi accidente comentate, atitudini deştepte, imbecilităţi ale nesimţiţilor, sfaturi şi legislaţie. Scopul celor scrise aici e să ne facă să ajungem cu maşina întregi, liniştiţi şi chiar la vreme exact acolo unde ne-am propus. Dar cel mai important lucru, în situaţia dată - în care autorităţilor pare să nu le pese - e să ne fluidizăm SINGURI circulaţia rutieră.
Ce spune legea despre sensul giratoriu?
Legislaţia în privinţa circulaţiei în sensul giratoriu este superficială. Sunt doar patru referiri la sensul giratoriu, dintre care două se suprapun. OUG nr. 195/2002, republicată şi remodificată, care defineşte la art. 55 sensul giratoriu ca o intersecţie cu circulaţie dirijată, şi art. 57, alin. 4. În intersecţiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmează să pătrundă în intersecţie. Şi Regulamentul de aplicare prevede la art. 167. - Nu are prioritate de trecere: e) vehiculul care intră într-o intersecţie cu circulaţie în sens giratoriu faţă de cel care circulă în interiorul acesteia (repetă cu alte cuvinte art. 57 redat mai sus) şi art. 174 f) - Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în intersecţii, inclusiv cele cu sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de cinci metri de colţul intersecţiei.
Cum fluidizăm NOI, şoferii, sensul giratoriu?
Încercaţi să intraţi în sensul giratoriu fără să opriţi! În general, în sensul giratoriu avem cedează trecerea şi nu suntem obligaţi să oprim maşina pentru a acorda prioritate şi de aceea fluidizarea apare când DOAR încetinim, acordăm prioritatea celor aflaţi în sensul giratoriu însă, în