Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 august 2009 ·

Activităţile din timpul liber,

benefice pentru trup şi suflet

Se pare că nu doar mişcarea e sănătate curată, ci şi timpul liber petrecut în mod plăcut. Un studiu realizat de cercetătorii americani din Pittsburgh confirmă faptul că starea de sănătate a unei persoane este direct proporţională cu perioada petrecută făcând lucruri plăcute. Studiul arată că orice om funcţionează mai bine din punct de vedere fizic şi psihic dacă îşi acordă timp suficient pentru a face ceea ce îi place, în afara îndatoririlor de la serviciu şi a altor responsabilităţi cotidiene. „Am constatat că persoanele care se implică în activităţi plăcute multiple sunt într-o formă psihologică şi fizică mai bună“, a declarat coautorul studiului, doctorul Karen Matthews, profesor de psihiatrie, epidemiologie şi psihologie în cadrul Facultăţii de Medicină din Pittsburgh.

În timpul studiului, 1.400 de adulţi au povestit cât de des iau parte la activităţi plăcute şi cât timp dedică relaxării, vizitelor de curtoazie, vacanţelor, concediilor, ieşirilor în oraş cu prietenii, mersului la biserică sau activităţilor sportive. Adulţii care au obţinut scoruri mai mari (care indicau cea mai mare perioadă dedicată activităţilor plăcute) aveau tensiunea arterială mai mică, erau mai slabi şi mai în formă şi cu un indice de masă corporală normal - toate acestea indicând o stare bună de sănătate. „Când o persoană este stresată, are tendinţa nepotrivită de a renunţa la toate activităţile plăcute pentru că are o stare de disconfort şi consideră că trebuie să aloce mai mult timp rezolvării problemelor cotidiene. Însă rezultatele studiului nostru arată că aceasta este cea mai nepotrivită atitudine şi că, dimpotrivă, persoanele stresate ar trebui să continue să facă lucruri care le fac plăcere“, a declarat Karen Matthews. Activităţile din timpul liber,

benefice pentru trup şi suflet

Se

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum o ora
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 29 minute
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 29 minute
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 12 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Marcel Ciolacu sau succesul cu picioare de lut!

Ziua News acum 52 minute
Doar 48% dintre cetățenii cu drept de vot au creditat struțo-cămila. Acesta este votul politic. Ce se va adăuga la redistribuire nu legitimează această alianță. Voi face în cele ce urmează o comparație cu rezultatul alegerilor anterioare. Din 2019.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 49 minute
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Radu Mihaiu susţine că sacii cu voturi dintr-o secţie din Sectorul 2 sunt tăiaţi

Mediafax acum 3 ore
Este în continuare scandal la sectoarele 1 şi 2 la patru zile după alegeri. Radu Mihaiu, primar în funcţie la Sectorul 2 al Bucureştiului, din partea USR, susţine că sacii cu voturi de la secţia 352 au fost tăiaţi şi lipsesc voturi.

Grecia și Cipru, pârjolite de incendii. Autoritățile elene au închis școlile din cauza caniculei

Ziare.com acum 2 ore
Grecia a închis școlile din cauza caniculei și a trecut prin primul incendiu de vegetație al verii, cu temperaturi ce vor atinge joi 42 de grade Celsius în insula Creta. Pompierii greci au fost mobilizați și pentru a ajuta colegii din Cipru în lupta

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°