Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea de succes a unui imigrant ilegal

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Gheorghe Raica este unul dintre românii care se pot mândri cu o ascensiune spectaculoasă, de la statutul de clandestin la cel de consilier al primarului din Alessandria.Românul a moştenit o casă şi o sumă mare de bani de la o bătrână din Italia, apoi s-a lansat în politică şi în afaceri. În prezent, el se consideră un om realizat care are cu ce se mândri. Gheorghe Raica (35 de ani) a devenit un om de succes care conduce un partid al românilor din Italia. El iubeşte viaţa, îi place să danseze, să cânte şi este vulnerabil în faţa femeilor. Gheorghe, Gogu pentru cei apropiaţi, s-a născut în Moldova Nouă, judeţul Caraş Severin, într-o familie numeroasă.

Este căsătorit cu Mihaela şi au împreună doi copii. Românul a venit în Italia împreună cu soţia sa în vara anului 2001 pentru a lucra la castelul unei familii de nobili din provincia Alessandria.

Partidul European al Românilor

După plecarea de la acel castel, soţia lui s-a angajat ca îngrijitoare a unei bătrâne din localitatea Lobbi (Alessandria), fapt care va schimba mai târziu destinul familiei Raica.

În 2004, Gheorghe a constituit, împreună cu alţi conaţionali, Asociaţia Românilor din Italia, Alessandria (A.R.I.A.), iar în 2007 a pus bazele Partidului European al Românilor, în cadrul căruia ocupă funcţia de preşedinte.

La alegerile locale din 2007, el a candidat pentru postul de consilier la primăria oraşului Freschetta (Alessandria), pe lista partidului Liga Nordului, şi a fost ales. Românul şi-a exercitat doar câteva luni mandatul, după care a demisionat.

De la începutul anului 2008, el este consilier personal al primarului din Alessandria pe probleme de imigraţie. Este foarte pasionat de ceea ce face, dar satisfacţia maximă i-o dă activitatea politică.

“Ştiu că implicarea mea în viaţa politică m-a expus atacurilor. Da

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

După 100 de ani de eforturi, Egiptul este liber de malarie: "Boala care i-a chinuit pe faraoni aparţine acum istoriei ţării"

News.ro acum 46 minute
Egiptul a fost certificat ca fiind "liber de malarie" de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) - o reuşită salutată de agenţia ONU pentru sănătate publică drept "cu adevărat istorică", relatează BBC. „Malaria este la fel de veche ca însăşi ci

Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, în turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Primele rezultate preliminare

Ziua Constanta acum 25 minute
Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, şi reprezentantul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), Alexandru Stoianoglo, vor accede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale,

Donald Trump a prăjit cartofi la McDonald's şi i-a transmis un mesaj adversarei

Mediafax acum 18 minute
Cu cravată şi şorţ, magnatul a vizitat restaurantul fast-food din Feasterville-Trevose, care face parte din comitatul Bucks, o zonă cu influenţă electorală la nord-est de Philadelphia. În ultimele zile, Trump şi-a acuzat adversarul că a minţit în le

FCSB a învins-o pe Dinamo în deplasare cu 2-0, dar Gigi Becali anunță amenzi

Libertatea acum 31 minute
Echipa lui Gigi Becali a câştigat duminică, 20 octombrie, al şaptelea derby consecutiv cu Dinamo, scor 2-0, în faţa a 45.469 de spectatori. Meciul Dinamo - FCSB, din etapa a 13-a, s-a jucat pe Arena Națională, Dinamo fiind echipa care a evoluat pe t

Horoscop pentru luni, 21 octombrie 2024. Sunt posibile discuții aprinse cu un prieten pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 32 minute
Berbec S-ar putea sa pleci la drum, fie la o ruda apropiata, fie in scop profesional. Acorda atentie detaliilor, pentru ca exista iz de scandal si neintelegeri majore. Gandirea si comunicarea iti sunt umbrite. Daca studiezi sau inveti pentru vreun

UPDATE - ALEGERI ÎN MOLDOVA. Maia Sandu, pe primul loc, după procesarea a peste trei sferturi din procesele verbale. Stoianoglo, peste aşteptări / Activitatea a patru secţii de vot din România, prelungită / La referendum, predomină „NU”

News.ro acum 8 ore
Procesul de vot din Republica Moldova pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul constituţional cu privire la aderarea la UE s-a finalizat. Secţiile de votare s-au închis la ora 21:00. Activitatea a patru secţii de votare din România, constituit

Mureş: Bărbat înjunghiat mortal, pe stradă, în urma unui conflict spontan/ Suspectul, în custodia Poliţiei

News.ro acum 9 ore
Un bărbat a fost înjunghiat în zona inimii, duminică seară, în urma unui conflict spontan izbucnit pe o stradă din Iernut, judeţul Mureş. În pofida manevrelor de resuscitare făcute de un echipaj SMURD, el a murit. Poliţiştii au declanşat o anchetă ş

Rezultate preliminare la referendumul european din Republica Moldova: peste 50 la sută dintre cetățeni au votat „NU”

Ziare.com acum 9 ore
Cetățenii din Republica Moldova au votat duminică, 20 octombrie, pe lângă alegerile prezidențiale, și la un referendum pentru modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Datele Comisiei Electorale Centrale a

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova şi referendum pentru aderarea la UE. Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo vor lupta în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale / Scorul la referendum este stâns. Avantajul taberei "NU" este în scădere. Totul se va decide cu voturile din diaspora

Mediafax acum 5 ore
Candidata PAS, Maia Sandu, şi candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, vor lupta în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale Al doilea tur de scrutin ar urma să se desfăşoare pe 3 noiembrie. La închiderea urnelor, prezenţa la vot a fost de 51,41%, cu

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Regiuni din Italia, afectate de ploi abundente şi inundaţii severe

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, având în vedere că regiunile Emilia-Romagna, Toscana şi Marche au fost afectate de ploi abundente şi inundaţii severe. MAE informează cetăţenii români care se află,

Vremea

București
acum

lun.

4°/16°
mar.

9°/18°
mie.

10°/20°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

7°/19°
mie.

7°/18°
joi

9°/16°
Constanta
acum

lun.

1°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/17°
joi

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°