Adevăratul brand, România – tărâmul paradoxurilor (ţara ce mereu s-a vrut şi cu slana-n pod, şi cu porcu-n grajd), arată ca buzduganul din poveste: ne dedezbuimăcim abia după ce străinul vede / apreciază ceea ce noi am dat paraginii.

Se spune că veştile rele circulă repede. În România traiului last-hand, un radio-şanţ împrăştie, cu maximă celeritate, orice soi de para(no)idei, spaime, ştiri buruiană, gândite a întreţine sponciul informării generale. Suntem un fel de mâna a doua şi gura a noua. Trist, nici că ne displace. Este felul nostru, ancestral, de a satisface golul istoric al unei memorii atemporalizate. Al căderii din orice prezent. Iar când lucrul bun îşi găseşte locul, o tăcere furişată îl trece sub obroc. În ştirile media, am sfârşit prin a fi nu oameni care, ci români care. Cine nu-i gata e luat cu lopata. Adevăratul brand, România – tărâmul paradoxurilor (ţara ce mereu s-a vrut şi cu slana-n pod, şi cu porcu-n grajd), arată ca buzduganul din poveste: ne dedezbuimăcim abia după ce străinul vede / apreciază ceea ce noi am dat paraginii.

La Viscri, fără zdrăngănelele patriotului naţionale, Trustul „Mihai Eminescu“ tocmai a sărbătorit 10 ani de „păsare“. Articulat fundaţiei cu acelaşi nume, înfiinţată în perioada turbatei demolări a satelor de către doamna Jessica Douglas–Hume şi avându-l aproape, total şi oricând, pe Prinţul Charles, trustul a inventariat şi restaurat 600 de obiective – case, poduri, turnuri, hambare, biserici, şuri, ziduri – din 25 de sate. Cândva, săseşti. Distincţia „Europa Nostra“ - 2007 i-a recunoscut efortul. Nucleul – arhitectul Gabriel Lambescu şi continuatorii săi, Sara, Caroline şi Gerhild Dootz – are, cu spusele Sarei, „atâta treabă, da’ o face cu haznă“. Primul grup a dormit aici în 2000. Acum, cele 12 pensiuni pot caza 60 de persoane. 2008 a adus 10.000 de vizitatori. Femeile din sat au absolvit şcoli de agroturis