Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: FOTOGALERIE Invazie de alge pe plaje

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Mirosul îngrozitor al algelor şi gunoaiele de pe plaja din Mamaia strică vacanţa turiştilor.Tone de alge împuţite - asta găsesc turiştii care vin în unele zone de pe plaja din Mamaia. Mulţi dintre ei renunţă la sejururi, alţii scrâşnesc din dinţi şi suportă. Mamaia, locul cel mai de fiţe de la Marea Neagră, unde oamenii de afaceri, politicienii şi vedetele se prăjesc pe şezlonguri, în faţa hotelurilor de lux, le oferă turiştilor de rând o latură mai puţin atractivă.

De mai bine de o săptămână, cei care merg în zonele mărginaşe ale staţiunii au parte de privelişti de-a dreptul îngrozitoare din cauza invaziei de alge pe care valurile le aruncă pe plaje, unde putrezesc.

Plaja pute a hoit, turiştii pleacă acasă

Algele adunate „în buza apei”, al căror miros alungă până şi pescăruşii, la care se adaugă PET-uri de bere şi de suc aruncate aiurea, grămezi de coji de seminţe, coceni de porumb şi ambalaje de mâncare ajung până la urmă să lase turiştilor o imagine jalnică despre întreg litoralul românesc.

Şi asta pentru că se merge, inevitabil, pe ideea fixă că, dacă Mamaia, care este „Perla litoralului românesc”, este aşa, atunci în celelalte staţiuni e mai rău”.

Dimineaţa, mirosul nu deranjează foarte tare, dar, după orele prânzului, când temperatura sare de 30 de grade Celsius, algele intră în putrefacţie şi ai impresia că te afli lângă un hoit.

Cei care nu mai pot suporta mizeria şi putoarea de pe plaje pleacă de pe litoral şi promit că nu se mai întorc niciodată. „E prea murdar aici. Am bătut sute de kilometri ca să vedem marea, să ne relaxăm şi uitaţi ce găsim: alge, mizerie. Intenţionam să stăm o săptămână, dar vrem să plecăm. Mai bine mergeam la bulgari sau în Turcia. Aici, la noi, nu pot să-mi bag copilul în apă că se îmbolnăveşte”, se plânge Bodi Istvan din Covasna, care a venit, încă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procedură în premieră la Spitalul “Babeș” Timișoara, pentru investigarea intestinului subțire

Timpolis acum 33 minute
Sursă foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara anunţă că realizează investigaţii ale intestinului subțire, în premieră, printr-o capsulă endoscopică.   Potrivit medicilor

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 11 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 4 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 12 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc joi, 20 februarie

Adevarul acum 2 ore
Joi, 20 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 35.588 de câştiguri în valoare totală de peste 2,24 milioane de

Dinamica relațiilor de muncă în 2025: principalele priorități pentru echipele in-house

HotNews acum o ora
Nu există multe domenii juridice pe piața românească care să treacă în fiecare an prin schimbări atât de revoluționare precum dreptul muncii. În ultimii trei ani, apetența legiuitorului nostru de a reglementa și suprareglementa chestiuni precum evit

Vremea

București
acum

-2°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-6°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°