Tot ce s-a adăugat sub regalitate (mai ales în timpul lui Carol I) viza afirmarea imaginii de oraş aristocratic. Imbogăţiţii de război din interbelic şi apoi administraţia comunistă au venit cu tenta negustorească şi cea proletară. Aceste dezvoltări pericentrale au fost însă mai puţin nocive de cât demolarea masivă de după 1980 a unei părţi din zona centrală, cu ansambluri şi străzi tipice pentru Capitala regală. Ceea ce fac azi destui „dezvoltatori“, arhitecţi şi edili continuă degradarea statutului de elită pe care trebuie să-l deţină zona centrală a oricărei capitale care se respectă. Scandalul legat de Complexul Palatului Ştirbei reprezintă un caz „apoteotic“: raderea unor componente fireşti ale ansamblului princiar şi „edificarea“ pe locul lor, în chiar coasta monumentului istoric, a unui „monument“ al pragmatismului cămătăresc!

Revista presei

Majoritatea ziarelor au criticat sever avizarea de către arhitectul-şef Gheorghe Pătraşcu a unui act care consfinţeşte desfigurarea singurului exemplar de complex domnesc urban păstrat în Bucureşti. Un text semnat de Nicuşor Dan vorbeşte clar şi concis despre „un nou caz în care un şmecher, cu complicitatea instituţiilor statului, îşi bate joc de noi toţi“, în final de oraşul întreg. Acest „şmecher“ (până la proba contrarie) „este administratorul sucursalei din România a unei firme off shore din Insulele Virgine“, citează profesorul Andrei Pippidi (din presa dâmboviţeană, şi nu din comunicatele UE, preocupată de paradisurile fiscale). Ca şi în alte situaţii, ca efect al operaţiei imobiliare a „nenumitului întreprinzător“, avuţia publică, sub diversele ei forme, este sărăcită (prin afectarea unui monument de marcă) şi stoarsă de resurse (prin exploatarea dincolo de limite a utilităţilor de interes general). De asemenea, sunt anulate (prin împuţinarea şi degradarea bazei materiale a turismului cultural) şansel