Soluţiile magice oferite de partide ca metodă terapeutică pentru o clasă politică profund decredibilizată-promovarea tinerilor şi a votului uninominal- s-au dovedit a fi la fel de ineficiente precum tratarea unei maladii grave cu aspirină. Evoluţia tinerilor scoşi la înaintare în 2004, în special de PNL şi PD, demonstrează astăzi, odată cu dosarul Ridzi, eşecul tentativei de primenire a clasei politice. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Suspiciunile de corupţie, nepotismul, lipsa de competenţă, utilizarea banilor publici în scopuri electorale ori personale şi traseismul politic-vechi metehne ale politicienilor experimentaţi- au fost preluate şi de epigonii acestora. Monica Iacob Ridzi, Elena Udrea, Roberta Anastase, Lavinia Şandru, Bogdan Olteanu, Cristian Adomniţei, Cristian Boureanu, soţii Victor Ponta şi Daciana Sârbu -aproape toţi au ajuns în funcţii de demnitate publică fără a aduce odată cu ei un alt fel de comportament, un plus de valoare sau profesionalism faţă de "maeştrii" care i-au aruncat în prima linie. Mai recent, intrarea în scenă a Elenei Băsescu a avut şi ea rolul de a compromite soluţia magică de reformare a clasei politice, fiind un model clasic de nepotism.
Liberalii şi democraţii au fost cei care au marşat cel mai mult pe această temă electorală, motiv pentru care listele Alianţei D.A. din 2004 au promovat în Parlament mare parte din aceşti tineri.
Ridzi, "vârful aisbergului"
În 2004, Monica Iacob Ridzi era doar un tânăr doritor de carieră, cu un CV destul de consistent. Ascensiunea ei pe scena politică a fost destul de rapidă după ce a obţinut un loc în Parlamentul naţional, pe listele Alianţei. Cu o imagine de studentă silitoare şi serioasă, Ridzi a devenit liderul organizaţiei de tineret a PD, iar ulterior a fost desemnată să reprezinte România la Strasbourg şi Bruxelles în calitate de eurobservator, a
