Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoltă contra lui Nistorescu

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 · ·

Una dintre „măsurile“ luate de noul director de la „Cotidianul“ a fost să-şi concedieze unul dintre seniorii editori fără să-l anunţe.Hotărârea lui Cornel Nistorescu este considerată o greşeală de Emil Hurezeanu, preşedintele Realitatea-Caţavencu. Totuşi, directorul are „mână liberă“ să decidă. Mai citeşte şi:

Tucă, Nistorescu…Doamne, ce mai urmează? de Laurenţiu Ciocazanu

Nistorescu, cenzură pentru un turnător?Cornel Nistorescu preia conducerea la "Cotidianul"Nistorescu, de la „Cântarea Americii“ la „Nutzy - Spaima Puţii“„Domnule Nistorescu, doar Dumnezeu vă poate ierta!”Cornel Nistorescu a accidentat grav doi tineri

La nici două zile de la numirea în funcţie, Nistorescu face vâlvă în redacţia „Cotidianul“. Potrivit lui Liviu Avram, redactor-şef adjunct al publicaţiei, în şedinţa de sumar de ieri-dimineaţă, Nistorescu a anunţat că Cristian Pătrăşconiu, senior editor, „nu va mai scrie la «Cotidianul»“.

Cât despre motivele demiterii, la întrebările ridicate de jurnalişti Nistorescu a răspuns sec că Pătrăşconiu nu se potriveşte cu conceptul ziarului, fără a oferi argumente concrete. Mai mult, jurnalistul, aflat în concediu, nici măcar nu a fost anunţat personal că va fi demis.

Pătrăşconiu nu a răspuns la telefoanele jurnaliştilor, dar a reacţionat prin intermediul blogului său, confirmând că a fost anunţat „neoficial, verbal şi de către colegi“ că domnul Cornel Nistorescu a decis să-l dea afară.

„Mi s-a povestit că, întrebat care au fost argumentele unei asemenea decizii, domnul Nistorescu nu a oferit niciunul care să indice vreo abatere profesională din partea mea“, a spus Pătrăşconiu pe blogul său. „A fost un act de voinţă şi de autoritate“, a completat jurnalistul.

Strategie editorială lipsă

Decizia lui Nistorescu i-a debusolat pe jurnaliştii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin şase persoane au fost rănite, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum 50 minute
Cel puţin şase persoane au fost spitalizate joi, dintre care una în stare critică, după un incident armat care a avut loc la Universitatea de Stat din Florida, iar un suspect a fost reţinut, relatează Reuters. Focuri de armă au fost raportate la prâ

Tragedie în Napoli: patru persoane au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit

Adevarul acum 56 minute
Patru persoane au murit și una a fost grav rănită joi după-amiaza, când o telecabină a căzut în regiunea Napoli, în sudul Italiei, a declarat primăria locală.

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 57 minute
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Crin Antonescu afirmă că din documentele consultate la CNSAS nu reiese că a fost urmărit de fosta Securitate

News.ro acum o ora
Candidatul susţinut de coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, după ce a consultat dosarul de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în care apare şi o declaraţie dată de el în anul

Donald Trump a primit-o la Casa Albă pe Giorgia Meloni şi s-a declarat „100%” sigur că se va ajunge la un acord cu UE în privinţa tarifelor

News.ro acum o ora
Donald Trump s-a declarat „sută la sută” sigur că se va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în privinţa tarifelor vamale, în timp ce o primea, joi, pe Giorgia Meloni, premierul Italiei, care a fost îndemnată de Bruxelles să vorbească în numele C

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 3 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Crin Antonescu dă „o notă de trecere” actualului Guvern: „Este încă tânăr” / „A debutat în condiții destul de presante”

Gandul acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a fost întrebat, joi, la Antena 3, ce notă ar acorda actualului Guvern, care este condus de Marcel Ciolacu, președintele PSD. Candidatul coaliției a spus că îi este greu s

Zelenski acuză China că sprijină Rusia furnizând armament şi capacităţi de producţie

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat joi China că furnizează arme Rusiei şi participă la producţia de armament pe teritoriul rus, informează AFP, conform Agerpres. „Am primit în sfârşit informaţii conform cărora China furnizează arme R

Banca centrală a Turciei surprinde pieţele cu o majorare a dobânzii de referinţă de 350 de puncte de bază

News.ro acum 2 ore
Banca centrală a Turciei a surprins joi pieţele financiare, majorând rata dobânzii de politică monetară, dobânda repo la o săptămână, de la 42,5% la 46%, marcând astfel sfârşitul ciclului de relaxare monetară început în decembrie anul trecut, transm

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/25°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

17°
joi

10°/24°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

12°/27°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°