Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PIteşti: Maşină ridicată de două ori într-o zi

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Maşina a fost ridicată dintr-o zonă unde semnaul de circulaţie nu mai era valabil Un piteştean a fost atât atât de ghinionist într-o zi, încât era să-I fie ridicată maşina de două ori, la numai câteva ore distanţă.Mai mult decât atât, se pare că semnul de orpire interzisă de unde i-a fost prima dată ridicată maşina nu mai este valabil.

Au vrut să-i ia maşina de două ori într-o zi

Piteşteanul Decebal Nicolae, de 44 de ani, este forte revoltat de felul în care i-a fost ridicată maşina. În data de 23 iulie 2007, omul parcase pe Strada Victoriei, exact în apropiere de fostul Regocom Argeş. El susţine că ar fi intrat la toaletă, într-un club din aproiere şi la întoarcere maşina dispăruse. “Am plecat câteva minute şi mi-a dispărut maşina.Era acolo un semn de circulaţie, dar era al Regocom. Vecinilor din zonă, poliţia le-a spus că semnul este vechi”. Pentru că semnul respective a rămas acolo, firma care se ocupă de ridicarea maşinilor, a plantat un alt semn care avertizeză cu privire acest lucru. “Unde ra urgenţa să ridice maşina dintr-un loc unde nu deranja pe nimeni. Eu nu las maşina ca puii de securişti, în mijlocul intersecţiei. Ăsta-I furt din avutul privat!”, spune omul revoltat. La numai câteva ore distanţă, piteşteanul susţine că maşian îi era din nou vânată, deşi de această dată era plasată în zona Casa Cărţii, în parcare. “Mi-am ridicat maşina şi am plătit 300 de lei taxa că amendă nu era. La câteva ore, se plimbau iar pe lângă maşina mea şi fotografiau”, menţionează cetăţeanul. A observant că din nou se pregătesc să-i ia maşina şi i-a luat la rost pe politişti şi pe cei de la firmă. “Mi-au spus că nu pe a mea o fotografiază, dar era clar că pe lângă maşina mea s eînvârteau”, adaugă Decebal Nicolae.

Semn de circulaţie fără rost

Pentru că vecinii din zona unde omului i-a dispărut maşina au tot întrebat ce-i cu acel semn acolo, poliţia le-a e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 30 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Studiu la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara: Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum o ora
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 23 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°