Din ziarele de azi aflăm cum doi vâlceni au fost la un pas de moarte după ce au mâncat ciuperci otravite. La Băbuieşti oamenii trăiesc ca acum un veac, iar în oraşul Băbeni s-a deschis tabăra de creaţie plastică. In stare critica dupa ce au mâncat ciuperci otravite
Doi vâlceni au scapat ca prin urechile acului de la o moarte sigura dupa ce au consumat ciuperci. Duminica, la insistentele subsecretarului de stat dr. Raed Arafat, un elicopter SMURD a aterizat la Râmnicu Vâlcea pentru a-i trasporta la Bucuresti. Cei doi soti locuiesc in cartierul Ostroveni. Pentru ca s-au simtit rau, duminica la prânz, acestia au cerut ajutorul ambulantierilor. Monitorul de Vâlcea.
Băbuieşti, satul cu două „instituţii”: biserica şi cimitirul
Satul Băbuieşti din comuna Dăeşti pare rupt din alte vremuri. Despre el am aflat în urmă cu aproape o lună. De fapt, un cetăţean a sesizat conducerea Consiliului Judeţean despre starea proastă a drumului comunal, lung de peste cinci kilometri, care merge de la şosea către locul care, odinioară comună, a devenit un cătun. Şi, la faţa locului, am descoperit că, în mileniul trei, există locuri unde oamenii mai trăiesc precum în urmă cu un veac. Cu lumina de la lămpi cu gaz… Cu urşii, tovarăşi de drum… Curierul de Râmnic
Tabara de creatie plastica la Babeni
In perioada 3-9 august a.c., in orasul Babeni se desfasoara tabara de creatie plastica sub genericul "Ortodoxie si arta", aflata la cea de-a VI - a editie. La aceasta tabara participa 11 tineri din judetul Valcea, care se initiaza in arta plastica si au varste cuprinse intre 5 si 28 de ani. Viaţa vâlcii