Fostul şef al Direcţiei Informaţii Militare (DIM), viceamiralul Ştefan Dinu, dezvăluie în volumul său de amintiri recent lansat, "Condamnat la discreţie", un adevăr sumbru: Direcţia de informaţii militare a Armatei Române a fost decenii întregi după cel de-al doilea război mondial o filială a GRU, serviciul de informaţii al Armatei Roşii. Toate serviciile de informaţii militare ale ţărilor Tratatului de la Varşovia se subordonau, practic, sovieticilor. Controlul sovietic mergea până într-acolo, încât ataşaţii militari din ţările Tratatului de la Varşovia erau convocaţi, conspirativ, în capitalele în care erau acreditaţi de ataşaţii militari sovietici, care le trasau sarcini, misiuni şi le făceau instructaj. Viceamiralul Ştefan Dinu punctează în cartea sa, cu titlu de probabilitate, că astfel de convocări cu ataşaţii militari ai membrilor Tratatului de la Varşovia, excluzând România, au avut loc până la destrămarea URSS.

Viceamiralul Ştefan Dinu afirmă că principalele cadre de conducere erau instruite în şcoli speciale ruseşti, iar după absolvire erau numite în funcţii cheie din DIM sau plasate în dispozitivul operativ extern, potrivit mai ales nevoilor de informaţii militare sovietice. Fostul şef al DIM spune că această primă etapă s-a încheiat în 1964, după Declaraţia de independenţă, iar raporturile de subordonare cu militarii sovietici au fost înlocuite cu relaţii de cooperare. Totuşi, viceamiralul Ştefan Dinu declară că, la preluarea funcţiei de şef al DIM în 1978, a moştenit mai mulţi ofiţeri formaţi de sovietici şi asupra cărora existau suspiciuni că lucrau mai departe pentru GRU. Aceşti ofiţeri aveau funcţii chiar de locţiitori ai şefului direcţiei sau erau ataşaţi militari la Washington, Moscova şi Beijing.

După un control atât de strict al GRU asupra serviciilor militare "surori" este greu de presupus că sovieticii au renunţat la dire