Maiorul în rezervă a petrecut revoluţia din 1989 în tanc. A plecat cu părul negru şi s-a întors cu el alb, de frică să nu ucidă vreun om nevinovat. După 20 de ani de la eveniment, a scos o carte în care îşi povesteşte viaţa, dar mai ales momentul din decembrie. Pasiunea pentru arme şi armată şi-a făcut prima oară apariţia la 9 ani, când a zărit prin satul natal o coloană de tancuri. Puterea şi agilitatea aparatelor de luptă i-au trezit un sentiment nemaiîntâlnit. Mai târziu însă, în liceu, era convins că o să dea la medicină şi o să devină doctor. Apoi un coleg de clasă i-a băgat în cap idea de a da la Şcoala Militară, la specializarea tancuri. „E ciudată extrema, cum de la visul de a salva vieţi, ca doctor, am ajuns să mă pregătesc pentru a lua vieţi, în armată”, spune Constantin Enuţă, acum maior în rezervă.

Carieră fulminantă

Din 1976 când a terminat şcoala militară, a fost şef peste tot. Prima funcţie a fost aceea de comandant de pluton. Au urmat apoi cea de comandant de companie şi, din 1991, şef de stat major de batalion de tancuri. Din 1994 a devenit, la unitatea 02494 din Târgovişte, ofiţerul cu pregătirea psihologică şi cultura, funcţie din care a şi ieşit la pensie în 1998.

Revoluţia l-a prins pe tanc

În decembrie 1989, Constantin Enuţă a fost în Bucureşti, cu compania de tancuri. A condus operaţiunile armatei din teritoriu şi şi-a jucat bine rolul de comandant. Cu toate acestea, maiorul Enuţă speră şi în ziua de azi ca focurile de mitralieră trase de pe tancuri să nu fi ucis pe nimeni. „Am plecat la Revoluţie cu părul negru ca tăciunele şi m-am întors alb în cap. Mi-a fost frică să nu ucid vreun om nevinovat. Sper şi acum să nu fi făcut asta prin vreun ordin de foc pe care l-am dat”, spune maiorul.

Pensia i-a adus singurătate

După ce a părăsit lumea armatei şi a trecu