Avocaţii lui Sergiu Florea au cerut anularea deciziei de arestare preventivă pe 29 de zile, rejudecarea pe fond şi cercetarea în stare de libertate a băiatului. Avocata lui Carmen Bejan a cerut cercetarea studentei în stare de libertate. Studenţii acuzaţi în crima de la Medicină au fost prezentaţi astăzi în faţa instanţei de recurs, unde au cerut să fie cercetaţi în stare de libertate. Avocata fetei, Claudia Cândea a prezentat motivele pentru care cere eliberarea clientei sale. "Inculpata Carmen Bejan nu reprezintă un pericol social şi trebuie avut în vedere faptul că a fost constrânsă moral să se implice în această crimă. Sunt dovezi clare că până în semestrul doi de facultate clienta mea a fost o fată model cu rezultate foarte bune la învăţătură ", a spus avocata studentei.
Aceasta a mai spus că motivele judecătorului de fond, de a o aresta pe fată pentru protecţie nu sunt temeinice. "O mai bună protecţie decât în familie, unde se simte cel mai bine, nu există" , a motivat Claudia Cândea. Carmen Bejan nu a vrut să facă nicio declaraţie în faţa instanţei, singurele ei cuvinte fiind "vreau să fiu cercetată în stare de libertate".
Cei trei avocaţi ai lui Sergiu Florea, doi angajaţi de tată şi unul de mamă, părinţii fiind divorţaţi, au cerut anularea deciziei de arestare şi rejudecarea cazului la instanţa de fond. Avocaţii au invocat nereguli de procedură penală. "Lipsesc unele ştampile ale Parchetului pe documente. De asemenea, raportul preliminar al medicului legist nu are parafă" , motivat unul din avocaţii tânărului, Camelia Ţăranu.
În acuzarea studenţilor procurorul a spus că "există indicii temeinice că cei doi inculpaţi au fost implicaţi în uciderea crimei şi reprezintă un pericol social" . De asemenea, procurorul a mai spus că, lipsa ştampilelor Parchetului, invocate de avocaţi nu pot atrage nulitatea deciziei d