- Comentariu - nr. 348 / 5 August, 2009 Ma numesc Pop Gheorghe, pensionar, si traiesc in satul natal, Oarba _ Iernut. Din copilarie am cunoscut si practicat toate formele de munca (in afara celei de uzina), apicultura, constructii si chiar intelectuala. Toate activitatile mi-au dat satisfactii, caci, parafrazandu-l pe Ioan Slavici (nuvela "Moara cu noroc"), m-am multumit cu cat si ce am realizat, fara a ma intinde mai mult decat mi-a permis plapuma. Parintii au fost declarati chiaburi, asa ca de la 16 ani mergeam la cosit cu tatal meu, incat la crapatul zorilor sa fim in brazda, pentru a nu se lua roua de pe iarba. Distanta parcursa per pedes era de 2,5 km. Bietul tata trebuia sa-mi inceapa fiecare brazda pana am invatat cositul. Nu stiu daca aceasta sumara povestire v-a creat imaginea vizuala a copilului de la tara care mergea, in plin intuneric, cu coasa pe umar, sa-si ajute parintele la munca campului. Iar tineretul de azi isi schimba motocicletele, masinile… dupa cai putere, zgomot, viteza, iar tot ce-am realizat noi, prin munca, intr-o jumatate de secol, alesii nostri au vandut strainilor in mai putin de 20 de ani. Am castigat pariul cu agricultura, nu-i asa domnule P. Roman? Aproape 30% din suprafata arabila a tarii este parloaga. Pentru depasirea acestui impas, cu urmari foarte grave in viitorul apropiat, trebuie refacuta marea proprietate prin crearea de cooperative sau asociatii agricole, pe terenul carora se va putea aplica tehnologia moderna. Toata lumea este convinsa de necesitatea realizarii ei, inclusiv presa de specialitate, dar in afara indemnurilor verbale nu se ia nicio masura concreta. In satul natal, taranul, care a mai ramas, intelege si doreste acest lucru, dar lipseste initiativa si sprijinul unei autoritati. Cand s-au creat CAP-urile, ani de zile au venit "delegati de la centru" sa-i lamureasca pe oameni. Le-am realizat cu mari eforturi s