Nu puţini sunt cei frapaţi de căderea economică din Germania în primele două trimestre ale anului (peste 5% din PIB). Germania este cunoscută ca fiind motorul UE, cel mai mare exportator de maşini şi echipamente din lume. De decenii industria germană a excelat prin invenţii şi inovaţii, având un cost unitar al forţei de muncă ce i-a permis să rămână în top; problema competitivităţii a fost rezolvată, în pofida unui nivel de salarizare tot mai înalt. În UE şi în raport cu restul lumii Germania are, în mod constant, un surplus în contul curent - care este un indiciu al forţei sale industriale, al competitivităţii (de reţinut că Germania nu beneficiază de remitente nete din export de forţa de muncă). Şi totuşi, economia Germaniei s-a comprimat puternic în această criză. O explicaţie majoră este că pieţele de export s-au comprimat pentru prima dată după al doilea război mondial. Şi, cum deschiderea economică a Germaniei este mare, impactul este sever.

Situaţia economiei germane arată că surplusuri de cont curent, o competitivitate înaltă nu sunt suficiente pentru a evita şocuri externe de amploare. Şi nici nu poate opera acum creşterea preţurilor la bunurile de capital - cum s-a întâmplat, acum câteva decenii, în criza provocată de em­bargoul ţiţeiului. Ascensiunea Asiei şi contracţia comerţului internaţional au erodat eficacitatea acestui instrument. Este de relevat aici situaţia economiei slovace, care este puternic dependentă de piaţa germană; ea s-a contractat în primul semestru, se pare, cu peste 5% din PIB. Fiind în zona euro, nu poate utiliza cursul de schimb pentru a compensa presiuni de competitivitate. Avem aici o lecţie: intrarea în zona euro aduce avantaje majore, dar nu este un panaceum.

Însă nu exportul diminuat acum ar provoca stagnare pentru economia germană pe termen mai lung. Deoarece capa­citatea de inovare şi promovare a producţi