Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea dispariţiei unui copil

Publicat in Jurnalul, miercuri 5 august 2009 ·

De aproape două săptămâni nu se ştie nimic de Costi, băieţelul de 7 ani dispărut în munţii Parâng. Astăzi, bunicii băiatului s-au întors la Constanţa, iar căutările continuă prin păduri cu aproximativ 15 poliţişti, jandarmi şi salvamontişti. "Căutăm punctual, pe lângă drum, pe lângă case”, a declarat şeful Salvamontului Gorj.

Au trecut 13 zile de când Constantin Velcev, un băieţel de 7 ani din Techirghiol, a dispărut din localitatea Rânca, judeţul Gorj. Copilul se afla în vacanţă la munte cu bunicii materni şi a fost văzut ultima oară de bunică joi, 23 iulie, când aceasta i-a spus să se ducă în spatele cabanei unde bunicul şi un prieten de familie aveau grijă de grătar.

Copilul era încălţat cu papuci de pluş de culoare verde şi a mai fost văzut de câţiva martori o oră mai târziu, la 18:30, pe un drum din spatele cabanei. Nedumerire : cum de timp de o oră bunicii nu s-au alarmat de lipsa copilului, aflat într-un loc nou şi atât de aproape de pădurile nesfârşite din munţii Parâng ?

SPECULAŢI, DAR S-O ŞTIM ŞI NOI!

"Să nu facem speculaţii. Căutările continuă în fiecare zi cu 10-15 oameni. Să lăsăm oamenii care fac şi altfel de cercetări să-şi facă treaba...", e ultima declaraţie a inspectorului şef al IPJ Gorj, Viorel Caragea. Acesta spunea acum câteva zile că familia băiatului a colaborat secvenţial cu poliţia, iar acest fapt a fost pus pe seama stresului.

Timp de alte câteva zile, în presă s-a lansat ideea că băiatul ar fi avut probleme locomotorii. Anchetatorii au ajuns la concluzia că, dacă s-a pierdut în pădure, Costi, cum îl striga familia, n-ar fi putut ajunge departe, având în vedere că a străbătut doar 900 de metri în răstimp de o oră, timpul care s-a scurs de când a fost văzut la cabană de bunica lui până când l-au întâlnit martorii pe drumul din spatele vilei. Numai că, de fapt, copilul n-avea nic

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 46 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 32 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 32 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 54 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°