Oamenii se impart pentru mine in doua categorii: cei care spun „banii pe care i-am castigat” si cei care zic „banii care i-am castigat”. Nu ii voi dispretui visceral pe cei din a doua categorie, insa voi sti, din start, cam cum au ajuns respectivii sa isi castige banii… In special daca pretind ca sunt jurnalisti sau directori de multinationala sau presedinti de stat.
Una dintre transformarile cele mai bizare in limba romana este pierderea prepozitiei „pe” in fata lui „care” in acuzativ. Aud in fiecare zi, peste tot: „omul care l-am cunoscut”, „cererea care am facut-o”, „mancarea care am gatit-o”. Nu va zgarie la urechi? Nu simtiti ca lipseste un ingredient esential din aceasta mancare?
Regula e simpla: in toate exemplele de pana acum, „care” este complement direct in cazul acuzativ. El inlocuieste, in propozitia subordonata, „banii”, „omul”, „mancarea”, „cererea”. Asupra lor, prin intermediul lui „care”, se exercita actiunea verbelor. Faptul ar trebui marcat prin prepozitia „pe”: „mancarea pe care am gatit-o” etc.
Daca uiti „pe”-ul acuzativului e ca si cum ai da naibii toata gramatica limbii romane si n-ai mai sti ca dupa „A” vine „B” si apoi „C”. Diferenta dintre „almanahuri” si „almanahe” e una subtila, pe cand „pe”-ul in acuzativ e o chestie elementara, e „unu plus unu egal doi” al gramaticii. Rolul lui acolo e cat se poate de logic, nu e deloc stupid. Imaginati-va un marcaj de circulatie, o sagetuta albastra care va spune: „mergeti inspre Cluj, nu veniti de la Cluj!”. Directionati actiunea spre „care”, „omul pe care l-am cunoscut”, nu porniti actiunea de la „care”, fals subiect. Daca ziceti „omul care l-am cunoscut” e totuna cu a spune ca dvs sunteti si omul, si cunoscutul, altfel spus v-ati cunoscut pe dvs insiva, intr-un mod schizoid. Atentie, deci, nu uitati semnele elementare de circulatie.
Oameni care se cunosc pe