Omul de pe stradă e considerat purtătorul de opinie al mulţimilor.
Omul de pe stradă însă e tot timpul pe stradă, în loc să fie la muncă. În Olanda, după ora 9:00 dimineaţa, când maşinile care-i duc pe cetăţeni la slujbă intră pentru 10 ore în parcaje, străzile rămân pustii. Sunt aglomerate doar câteva trasee turistice. E foarte probabil ca în Olanda formula "omul de pe stradă" să nu însemne, ca la noi, părerea aceea semnificativă, venind din popor.
Cândva, erau în uz sintagmele "omul simplu" şi "omul de rând". Au dispărut, fiindcă nimeni nu mai vrea să fie un om simpu, un anonim de rând. Omul simplu făcea parte din "masele largi, populare". A apărut, în schimb, cetăţeanul care te opreşte pe stradă, care te abordează în autobuz, care ţi se aşază în cale şi-ţi cere să faci dom'le ceva, să le dai în cap la ăştia, să salvezi ţara din mâinile hoţilor de la putere.
El, cetăţeanul care îţi cere să faci ceva, pentru că aşa nu se mai poate, deşi nu mai e om simplu, ci un alegător având drepturi garantate de constituţie, e convins că făcutul, acţiunea, riscul nu-s treaba lui. Treaba lui sunt doar drepturile. Îndatoririle sunt obligaţia altora. A ziariştilor, în primul rând.
Cetăţeanul, care te trage de mânecă pe stradă şi-ţi cere, de regulă cu o anume vehemenţă, să faci ceva, te abordează tocmai pentru că te-a mai văzut făcând ceva.
O seamă de adevăruri generale sunt ca bolile ruşinoase ce nu mai pot fi controlate. Ruşinea o îndură toţi, deoarece nu se ştie cine e atins de maladia venerică şi cine nu. Din nouă milioane de hectare de pământ arabil, care, lucrate, ar hrăni dublul populaţiei României, sunt cultivate şi dau, vai de mama lor, la un sfert sau la jumătate din producţia posibilă, numai patru milioane de hectare. Aceasta e definiţia sărăciei din ţara noastră: în loc să avem ce mânca şi ce vinde, cump