Petrom va continua procesul de restructurare, care include şi renunţarea la o parte dintre angajaţi, iar reprezentanţii companiei spun că Petrom şi-a "întărit poziţia" în privinţa litigiilor cu foşti şi actuali angajaţi. "Ne-am întărit poziţia, avem documente justificative. Gestionăm în modul cel mai responsabil această criză pentru noi, astfel încât impactul financiar asupra companiei să fie cât mai mic. Vom contiua restructurarea până când vom atinge nivelul de com
Petrom va continua procesul de restructurare, care include şi renunţarea la o parte dintre angajaţi, iar reprezentanţii companiei spun că Petrom şi-a "întărit poziţia" în privinţa litigiilor cu foşti şi actuali angajaţi.
"Ne-am întărit poziţia, avem documente justificative. Gestionăm în modul cel mai responsabil această criză pentru noi, astfel încât impactul financiar asupra companiei să fie cât mai mic. Vom contiua restructurarea până când vom atinge nivelul de competitivitate dorit", a declarat, miercuri, într-o confrinţă de presă, directorul general al companiei petroliere, Mariana Gheorghe.
Compania avea, la jumătatea anului 29.103 de angajaţi, faţă de 33.311 de salariaţi la finele anului trecut, lucru care arată că a renunţat la 4.208 de angajaţi.
Doljchim, aproape de închidere
De asemenea, Petrom ar putea închide combinatul chimic Doljchim, definitiv sau temporar, dacă până la sfârşitul acestui an nu va găsi o soluţie de continuare a activităţii companiei, a declarat Mariana Gheorghe.
"Dacă nu găsim o soluţie pentru problema Doljchim, orice opţiune este deschisă", a spus Gheorghe.
Ea a adăugat că Petrom a căutat un partener cu care să administreze în comun combinatul chimic, dar deocamdată fără rezultat.
Vânzările Doljchim au scăzut în primul semestru cu 37%, la 173.000 de tone. Vânzările de produse chimice au scăzut atât pe piaţa internă, cât şi la e