Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politistii galateni, criminali si eroi

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 august 2009 ·

» In numai doua zile, cinci politisti galateni au fost implicati in incidente iesite din comun, fiind complici cu hotii sau agresori, dar si victime ale celor certati cu legea.

La Galati s-a produs duminica si luni o avalansa de incidente in care au fost implicati politisti, in care oamenii legii au fost ba agresori, ba victime. Aproape simultan cu cazul de la Oancea, unde adjunctul sefului de post a tras sapte gloante asupra tanarului care asculta muzica in fata unui bar, doi politisti din comuna Matca au fost batuti de patru tineri, iar la Galati doi politisti au fost trimisi in judecata de procurorii DNA pentru luare de mita. In rechizitoriul procurorilor de la DNA Galati, inspectorul de politie Gabriel Dorobat si subinspectorul Bogdan Sebastian sunt acuzati pentru luare de mita, iar alt personaj, Nicu Alexandru, este acuzat de complicitate la luare de mita. Pe 19 iunie, procurorii DNA l-au prins in flagrant pe inspectorul Dorobat, judiciarist la Sectia 1 de Politie Galati, care i-a pretins mita unui colectionar de antichitati. Colectionarul fusese victima unui furt si depusese reclamatie la Sectia 1.

Politistul Dorobat, care investiga furtul, i-a cerut colectionarului, direct sau prin intermediul complicelui, mai multe sume de bani pentru a-i returna piesele furate. La inceput i-a cerut 150 de euro pentru a-i inapoia un obiect de mai mica valoare, apoi 20.000 de euro sau un teren pentru o piesa mai valoroasa. Cum raspunsul colectionarului a fost ca nu are atatia bani, politistul a scazut "tariful" la 1.000 de euro. Banuind ca politistul lucreaza mana in mana cu hotii, colectionarul l-a denuntat procurorilor de la DNA Galati, care au organizat flagrantul. In sarcina lui Gabriel Dorobat au fost retinute infractiunile de luare de mita si folosire in mod direct a informatiilor ce nu sunt destinate publicitatii, ambele in forma continuata.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Lovitură importantă dată de Mircea Rednic: Este noul antrenor al lui Standard Liege

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mircea Rednic (63 de ani) este noul antrenor al echipei Standard Liege, formația belgiană confirmând mutarea pe rețelele sociale. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă m

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 35 minute
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Vii la mare? Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În primele zile din interval, valorile termice vor fi în creștere, de la o medie a maximelor de 28 de gra

Zeci de mii de turişti străini sunt blocaţi în Israel

News.ro acum 59 minute
Ministerul israelian al Turismului estimează că aproximativ 40.000 de turişti sunt blocaţi în ţară după ce spaţiul aerian a fost închis până la noi ordine, pe fondul atacurilor cu rachete din partea Iranului, relatează The Times of Israel. Ministeru

️AUR anunță că se opune categoric creşterii de taxe şi de impozite pentru români și propune o ALTERNATIVĂ clară și responsabilă

Gandul acum 28 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) transmite luni că respinge ferm orice intenţie de a împovăra suplimentar românii prin creşterea taxelor şi impozitelor şi propune o alternativă clară şi responsabilă, reducerea cheltuielilor de funcţionare a sta

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut

Gandul acum o ora
TAROM a anunţat că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut, în contextul situației tensionate din zonă. Compania prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către Tel Aviv până pe 23 iunie, inclusiv, cu tot c

Israelul a folosit pentru prima dată sistemul Barak Magen de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marina militară israeliană a afirmat luni că a folosit pentru prima dată un sistem de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpre

Parlamentul iranian pregăteşte un proiect de lege pentru a părăsi Tratatul de neproliferare nucleară

News.ro acum 28 minute
Parlamentarii iranieni pregătesc un proiect de lege care ar putea împinge Teheranul spre ieşirea din Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), a declarat luni Ministerul iranian de Externe, reiterând în acelaşi timp poziţia oficială a Teheranului îm

Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe şantierul de la Praid / A cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineaţa, o vizită pe şantierul lucrărilor care se desfăşoară la Praid şi a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări şi c

Vremea

București
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°