In situatiile de criza – economica, sociala, politica, administrativa, cu alte cuvinte, "de sistem" –, raspunsurile cautate la chinuitoarele intrebari cotidiene pot veni printr-o reintoarcere la simplitatea originara. Asta inseamna sa uitam, pret de o clipa, toate complicatiile argutiei sterile de fiecare zi, sa punem in paranteza notiunile sofisticate ce par sa descrie, pana la nuanta, sindromul clipei, sa facem un pas indarat, pentru a evalua lucrurile eliberati de presiunea insuportabila a actualitatii. La urma urmei, nevoile omului nu sunt din cale afara de complicate. Putem trai bine si iesind de sub zodia cantitativa a rastignirii intre "putin" si "mult". Calitatea este, pur si simplu, altceva. Cineva o definea, pe buna dreptate, ca pe un salt, accederea la un alt nivel al existentei, la o alta percepere a lucrurilor si o alta pretuire a circumstantelor.

Fara modificarea perspectivei, elementele ambientale – case, masini, bancnote si carduri – n-au decat sa se tot adune, in cele din urma, tot nu obtii starea de conciliere cu tine, starea de bine. Iar daca in mod frecvent se socoteste ca banii sunt cea mai buna garantie a reusitei si satisfactiei personale, nu este cu totul neobisnuit sa intalnesti oameni pe care bunastarea nu ii da afara din casa, dar care au dobandit o anume armonie cu ei insisi. Inflatia diplomelor universitare, inflatia functionarilor din aparatul public, inflatia masinilor de pe strazi, inflatia de cuvinte goale sunt toate semnele aceleiasi maladii sociale: pierderea cumpenei intre nevoile reale si caile de satisfacere a lor. Viziunea conform careia cat mai mult inseamna tot mai bine, care a marcat modernitatea, facand-o echivalentul erei statisticii si intronand domnia progresiei numerice infinite, a dezechilibrat printr-o iluzie viziunea omului despre lume si viata.

Ea a detronat conceptia intemeiata pe armo