„Being John Malkovich“ a fost debutul în lungmetraj al americanului Spike Jonze, deja celebru la vremea respectivă (1999, când avea 30 de ani) ca regizor al câtorva dintre cele mai inovatoare videoclipuri muzicale (pentru Bjork, Beastie Boys, R.E.M. etc). Scenariul îi aparţine altui „wunderkind“ videomuzical - Charlie Kaufman. Cei doi aveau să mai colaboreze şi la filmul următor („Adaptation“), după care Jonze a luat o pauză; Kaufman a mai lucrat, ca scenarist, cu Michel Gondry („Eternal Sunshine of the Spotless Mind“), apoi a debutat şi ca regizor, anul trecut, când a fost inclus în competiţia de la Cannes cu „Synecdoche, N.Y.“ (un film interesant şi inegal).
Dar „Being J.M.“ este – de departe – cel mai bun titlu al colaborării dintre Jonze & Kaufman (sau dintre Kaufman & Gondry), purtând amprenta inconfundabilă a originalităţii (= excentricităţii) amândurora.
Povestea e, pe cât de „simplă“ şi de lămuritoare, pe atât de sofisticată şi de zăpăcitoare: un păpuşar, Craig (John Cusack în, poate, cel mai reuşit rol al său), descoperă întâmplător un „portal“ care duce direct în capul lui John Malkovich! (De ce tocmai John Malkovich? Habar n-am, dar interpretările/interpretarea acestuia fac(e) toţi banii.) Craig este căsătorit cu Lotte (Cameron Diaz, amuzant de aiurită) şi e coleg cu Maxine (o irezistibilă Catherine Keener) care, pragmatică, nu stă mult pe gânduri şi transformă descoperirea lui Craig într-o afacere profitabilă: 200 de dolari pentru 15 minute în capul lui Malkovich.
După cele 15 minute, vizitatorii sunt scuipaţi afară pe un teren viran de la bariera Manhattanului cu New Jersey... Geniul acestui film este de a fi explorat – cu claritatea unei hărţi de metrou – câteva dintre „staţiile închise“ ale etosului metropolitan. Dincolo de literalitatea formulei warholiene (aceea cu „cele 15 minute de celebritate”), Jonze &
