Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACHIZITIONAREA DE LOCUINTE SOCIALE, STOPATA DE CONSILIERII MUNICIPALI

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 5 august 2009 ·

- Economic - nr. 348 / 5 August, 2009 Intentia Primariei Targu-Mures de a cumpara de pe piata libera 200 de locuinte sociale a fost blocata de Consiliul Municipal, in sedinta din 30 iulie. Cu toate ca, in luna iunie a.c., consilierii au adoptat o hotarare privind efectuarea demersurilor legale pentru achizitionarea de locuinte, inclusiv elaborarea caietului de sarcini care sa cuprinda conditiile de participare la licitatie, saptamana trecuta, cand proiectul de hotarare, insotit de caietul de sarcini, intocmit de SC Locativ SA, a ajuns pe ordinea de zi, alesilor targumureseni (cu precadere celor din UDMR) nu le mai era nimic clar, asa ca au inceput sa il acuze pe primarul Dorin Florea de interese meschine, de pretul prea mare pe care era dispus sa il plateasca (desi, in caietul de sarcini nu exista specificat nici un pret), de faptul ca ar dori sa transforme Primaria in agentie imobiliara. Suparat pe lipsa de interes a consilierilor fata de criza locativa cu care se confrunta orasul, edilul-sef al municipiului si-a retras proiectul de hotarare de pe ordinea de zi si i-a somat pe consilieri sa isi asume raspunderea, prin constituirea unei comisii care sa se ocupe de problema cumpararii de locuinte, lucru care s-a si intamplat. Astfel, pana la sedinta din luna septembrie, comisia formata din Ioana Roman, David Csaba, Molnar Gabor, Stelian Buda si Claudiu Maior trebuie sa studieze piata imobiliara, sa modifice caietul de sarcini asa cum considera de cuviinta si sa propuna modalitati de plata. In prezent, in evidentele Primariei, sunt inregistrate 1.729 de cereri de locuinta, din care 874 - pentru locuinte ANL, 107 _ pentru persoanele evacuate din casele retrocedate, 455 - pentru locuinte sociale si 293 - pentru locuinte din fondul de stat. Considerand ca si criza economica e buna la ceva, prin faptul ca au scazut preturile la locuinte, primarul Dorin Florea a prop

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 28 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°