Fundaţia Culturală Inforom a cerut clasarea unor clădiri de folosinţă publică de după 1950 în patrimoniul cultural naţional. Primele cinci construcţii propuse de acest proiect susţinut de Ordinul Arhitecţilor sunt repere ale spaţiilor urbane culturale, administrative sau turistice ale oraşelor în care au fost ridicate. Normele de clasare actuale prevăd o limită temporală pentru introducerea unei construcţii în patrimoniul cultural naţional: 1960. Pe plan internaţional, această limită este fixată la 30 de ani înainte de realizarea clădirii. Această perioadă scurtă de timp este motivată prin rapiditatea evoluţiei tehnologiei industriale, care determină căutarea unor noi expresii arhitecturale.

În anii 1950-1960, aceste căutări capătă numele de „poetică a construcţiei“ şi sunt ilustrate de arhitecţi celebri ca Frank Lloyd Wright, Mies van der Rohe, Alvar Aalto sau Kenzo Tange. Expresia estetică a construcţiilor devine o preocupare foarte importantă după război, când apare nevoia de a realiza rapid o nouă infrastructură, începând cu gările, aeroporturile sau clădirile industriale şi continuând cu cele culturale.

În România, ca şi în celelalte ţări comuniste, aceeaşi perioadă reprezintă o întrerupere a dialogului european din motive politice. Primele reveniri la normalitate se constată în epoca poststalinistă, când arhitecţii români au libertatea de a inova.

Intenţia proiectului, iniţiat de arhitecta Ruxandra Nemţeanu, este de a proteja o seamă de realizări notabile ale perioadei şi de a sensibiliza mediile cultural, profesional şi administrativ faţă de arhitectura românească postbelică. „Ordinul n-a putut finanţa integral programul iniţial de zece monumente“, a explicat Ruxandra Nemţeanu, adăugând: „Este motivul pentru care am hotărât să mergem cu paşi mărunţi şi aşa a apărut 5+5, proiect în două etape. Sperăm că după el vor mai