Meseria de fierar s-a transmis din tată-n fiu în familia sa. S-a apucat de ea ca să-şi întreţină copiii şi de 16 ani bate la nicovală ca să iasă pe piaţă cu potcoave, scoabe şi cărlige pentru burlane. Puţini mai sunt cei care în vremea de azi practică meserii vechi de mii de ani, meserii în care tehnicile au rămas aproape neschimbate, peste care modernitatea nu şi-a pus amprenta. Câtă vreme vor exista cai, o sa fie novoie şi de fierarii care să facă potcoavele, chiar dacă meseria e pe cale de dispariţie, după cum spune Nicuţă Gheorghe, cel care poate fi întâlnit weekend de weekend în Oborul Ploieşti, cu marfa scoasp din mâna sa la vânzare.

Bărbatul vorbeşte cu plăcere despre meseria de bază din familia sa. „E o ocupaţie moştenită din bunici, din tată în fiu în neamul nostru. Ca să fiu sincer, la început nu mi-a plăcut, dar nu am avut ce să fac, că e traiul ăsta aşa cum este. M-am apucat să fac şi d-astea, potcoave, am învăţat de la bătrâni, de la tataie, cam când aveam 26 de ani”, povesteşte Nicuţă.

Meseria e extraordinar de grea, e muncă multă şi inhalează, zilnic, mult praf, lucrând într-un mediu toxic.

„E greu, dar ca să trăieşti după o zi pe alta asta e... nu ai ce face... Despre lucru, în sine, sunt multe de spus, sunt mai multe operaţiuni de făcut şi reuşeşti să faci cam patru potcoave într-o oră, asta acum, când e vremea caldă. Pe timp de iarnă e mai bine şi poţi face cam la 45 de minute patru potcoave”, spune meşterul fierar.

Cum se face o potcoavă

„Din fier brut, fier de 18, de 16, rotund, îl lăţim şi-l prelucrăm pe urmă, îl facem ca un fel de platbandă şi-l prelucrăm. Secrete sunt peste tot, în orice meserie. Nu poţi practica o meserie aşa cum trebuie până nu ţi-e drag de ea şi până nu furi de la cineva. Meseria nu se învaţă, trebuie să fii atent şi să o furi”, explică Nicuţă Iorga.

Din păcate