Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Autostrada Oaşului, o afacere de 13 milioane de euro - Revista presei locale

Publicat in Adevarul, miercuri 5 august 2009 ·

Cel putin 20 de firme sunt interesate de modernizarea Autostrăzii Oaşului, titrează Gazeta de Nord Vest, iar Mircea Govor a fost ales vicepreședinte al Consiliului Judeţean în locul lui Valentin Macec, scrie Informaţia Zilei.

Consiliul Judeţean Satu Mare a scos la licitaţie modernizarea DJ 109L Negresti Oaş -Turţ pe o lungime de 28,4 kilometri, o investiţie de 54,446 milioane de lei, adică aproape 13 milioane de euro. Cel puţin 20 de firme sunt interesate de acest proiect de reabilitare a 28,4 km.

Investiţia presupune reabilitarea drumului judeţean pe 28,4 kilometri, pe două tronsoane. Primul tronson are lungimea de 23,4 km şi se situează între km 0+000 în intersecţia cu DN19 de pe strada Victoriei din oraşul Negreşti Oaş. – Bixad – Boineşti – Călineşti-Oaş – Gherţa Mică, până la intersecţia cu drumul comunal DC8 spre localitatea Turulung Vii. Al doilea tronson are lungimea de 5 km şi se situează între limitele km 29+000 înainte de intersecţia cu drumul spre mina Turţ şi km 34+000, respectiv zona cantonului OGA la ieşirea spre Halmeu. Proiectul include reparaţii la carosabil, reabilitarea dispozitivelor de scurgere a apelor, reparaţii capitale la poduri şi podeţe, amenajarea intersecţiilor şi a drumurilor laterale, refacerea marcajelor şi a indicatoarelor rutiere. Durata de execuţie a lucrării este de 25 de luni, iar garanţia de 60 luni.

Mircea Govor, ales vicepreședinte al CJ în locul lui Valentin Macec

24 de consilieri au votat “pentru”, după ce liberalii au părăsit sala de ședințe a Consiliului Județean. Consilierul PSD Mircea Govor a fost ales în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, în locul liberalului Valentin Macec. Din cei 24 de consilieri prezenți în sală, cu toții au votat pentru alegerea lui Govor în noua funcție. Cei 4 consilieri ai PNL-ului – Adrian Ștef, Iosif Pinter, Mircea Pal și Daciana F

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum o ora
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 2 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 5 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-5°
mie.

-7°/-1°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
Iasi
acum

-3°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
Constanta
acum

-6°
mie.

-5°/2°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/0°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°