Dublă performanţă pentru echipa de fotbal FC Timişoara. Formaţia din Banat s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor. Aceasta va fi ultima etapă înainte de intrarea în grupele competiţiei. Succesul vice-campioanei României este cu atât mai important cu cât a reuşit să elimine pe deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk.
Dublă performanţă pentru echipa de fotbal FC Timişoara. Formaţia din Banat s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor. Aceasta va fi ultima etapă înainte de intrarea în grupele competiţiei.
Succesul vice-campioanei României este cu atât mai important cu cât a reuşit să elimine pe deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk.
Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a remizat, zero la zero, pe teren propriu, în returul cu formaţia pregătită de Mircea Lucescu. În prima manşă fusese doi la doi.
Practic, FC Timişoara se califică datorită golurilor reuşite de Gigel Bucur, în partida disputată în Ucraina.
Sabău spunea înaintea meciului de miercuri că ar fi dezamăgit dacă ar rata calificarea în play-off-ul Champions' League.
De partea sa, Mircea Lucescu afirma că nici nu concepe să nu obţină calificarea. "Ce, vreţi să mă întorc la spital ?", se întreba în glumă tehnicianul român, externat recent în urma unui preinfarct.
Şahtior Doneţk va juca mai departe în play-off-ul Ligii Europa, noua denumire a Cupei UEFA, competiţie câştigată în acest an.
În play-off-ul Europa League mai joacă şi patru echipe româneşti : CFR Cluj, Dinamo, FC Vaslui şi cel mai probabil, Steaua.
Roş-albaştrii joacă joi, 6 august, returul cu scoţienii de la Motherwell. În meciul tur din Ghencea, echipa lui Cristiano Bergodi s-a impus cu trei la zero şi sunt şanse aproape nule ca steliştii să mai piardă calificarea.
De partea lor, vasluienii au ajuns în play-off-ul Ligii Europa, după ce i-au eliminat pe ciprioţii de la Omonia Nicosia, în turul t