Catalin Ionescu, 48 de ani, unul din cei mai cunoscuti oameni de pe piata locala de training, a demisionat recent de la conducerea companiei Codecs, in cadrul careia se afla de peste 16 ani.
“Am plecat din Codecs pentru ca acolo sunt multi actionari care au opinii foarte diferite asupra business-ului. In plus, cred ca au fost suficienti cei peste 15 ani pe care i-am petrecut in firma”, a declarat, pentru Wall-Street, Catalin Ionescu. [Vezi profilul lui Catalin Ionescu]
Aceasta este cea mai importanta mutare la nivel de top management pe piata locala de training de la inceputul anului, cand Dan Berteanu, cel care a condus vreme de sase ani compania de consultanta in resurse umane United Business Development (UBD), a decis sa infiinteze firma de recrutare si selectie Talent Stream.
Potrivit lui Ionescu, functia de presedinte al Codecs este detinuta in prezent de profesorul Ionel Chera, cel care a pus bazele companiei, la inceputul anilor '90.
Absolvent al Facultatii de Geologie si Geofizica din cadrul Universitatii Bucuresti, Ionescu a ocupat functia de presedinte al Codecs incepand cu aprilie 1995.
El a inceput sa lucreze in firma din 1993, ca membru al echipei de vanzari. Inainte de a veni la Codecs, a lucrat ca geolog in muntii Apuseni, vreme de 12 ani, pentru IPEG Cluj.
In 2001, Ionescu a absolvit si programul de MBA al The Open University Business School, oferit pe piata locala de Codecs.
Sub conducerea sa, businessul Codecs a crescut la circa 4,7 milioane de euro in 2008. Comparativ, in 2005, compania de training realiza o cifra de afaceri de 3,1 milioane de euro.
Chiar daca a parasit compania in care se afla practic de la infintare, Ionescu detine in continuare o participatie de 14% in cadrul Codecs, fiind unul din cei peste 20 de actionari ai furnizorului de training.
“Nu stiu cat valoreaza actiunile mele di