- Editorial - nr. 348 / 5 August, 2009 Motto: «Daca ochii tai vreodata vor mai plange,/ aminteste-ti tu,/ nu-i un sfarsit de drum!» Am cunoscut-o cu ani in urma. Am urmarit, involuntar, mai mult pe micul ecran decat in sala de concert, evolutia fetitei cu ochi fascinanti si voce splendida, inconfundabila, plecata din Agnita, un orasel de provincie de pe langa Sibiu, sa cucereasca pariul cu lumea mare si cu viata. Nascuta in 1961, inca de la 16 ani canta, alaturi de Ioan Gyuri Pascu - si el necunoscut pe atunci _ in formatia "Trandafirii negri". Absolventa, in 1981, a Liceului Pedagogic, Elena avea sa sustina peste 3.000 de concerte de-a lungul carierei sale, ca vedeta a unor turnee in tara si peste hotare (SUA, Germania, Canada, Marea Britanie), obtinand nenumarate premii. Inteligenta, sensibila, dar cu personalitate puternica, nu rareori controversata, existenta in Romania i-a fost adesea afectata de momente de cumpana: "N-am avut o viata comoda sau usoara, deloc. Sanda, sora mea mai mare, a murit la Revolutie. Am avut cu ea o relatie exceptionala si mi-a fost cea mai buna prietena, ii simt lipsa si acum, si probabil imi va lipsi toata viata. Am primit in viata lovituri foarte urate. Dar trebuie sa inveti sa treci peste ele, ca altfel nu rezisti, nu poti sa mergi mai departe" _ marturisea artista, intr-un interviu pentru revista "Tango". Dureroase au fost si moartea tatalui sau, si pierderea unei sarcini la sase luni, si un divort (la doar trei luni de la oficierea primei casatorii). Pierderea sarcinii a marcat-o atat de profund, incat a avut curajul sa adopte doua fetite, doi bebelusi _ Sanda (acum are 9 ani) si Adriana (12) -, pe care le-a crescut singura, cu dragoste si daruire. Dupa ce a cantat in mai multe orfelinate, Elena a marturisit ca, si daca ar fi reusit sa devina mama biologica, tot ar fi adoptat un copil, impresionata fiind de soarta cumplita a micut