Statele Unite transmit semnale de redresare, China îşi continuă dezvoltarea, în timp ce ţările europene par să-şi găsească echilibrul. Sursa: Reuters
China iese din recesiune, iar Statele Unite dau semne de redresare. Cu forţe slăbite şi reforme în plină desfăşurare, europenii vor profita prea puţin de avântul americanilor, sunt de părere specialiştii. Zona euro va înregistra însă o creştere economică în primul semestru al anului 2010, chiar dacă progresele vor fi modeste, potrivit estimărilor Fondului Monetar International (FMI).
La doi ani după declanşarea crizei financiare, marile economii par să fi găsit soluţii pentru ieşirea din impas. Drumul se arată însă mai anevoios pentru economiile în dezvoltare: Ungaria, Bulgaria şi chiar România sunt încă departe de o redresare. Analiştii români se aşteaptă la o toamnă grea şi nu prevăd semne bune înainte de anul viitor.
SUA vede luminiţa din tunel
Economia mondială îşi va reveni în 2010, este de părere Nouriel Roubini, economistul care a prevăzut criza financiară. America se va întoarce pe cre ştere anul acesta, susţine Alan Greenspan, fostul şef al Fed, considerat unul dintre principalii vinovaţi pentru criza financiară. El a recunoscut însă o problemă nerezolvată e şomajul.
Şi Barack Obama a anunţat că noile date apărute cu privire la evoluţia produsului intern brut (PIB) al Statelor Unite indică faptul că se înregistrează progrese în rezolvarea problemelor economice ale ţării. „Recesiunea pe care o aveam în faţă în momentul în care mi-am început mandatul a fost mai profundă decât s-ar fi gândit cineva, dar, în ultimele luni, economia a avut o evoluţie considerabil mai bună decât aşteptările”, a precizat pre şedin tele, potrivit BBC News. În primul trimestru al anului, economia SUA a scăzut cu 6,4% şi şi-a revenit, în trimestrul doi, până la -1%.