Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Sorin Pandele este incompatibil cu funcţia din Parlament

Publicat in Adevarul, miercuri 5 august 2009 ·

Deputatul Sorin Pandele este incompatibil, potrivit ANI, cu funcţia din Parlament. Agenţia Naţională de Integriate s-a sesizat din oficiu în urma analizării datelor din declaraţia de avere şi interese a lui Sorin Andi Pandele, membru al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, deputatul jurist deţine funcţia de administrator la două firme.

Comunicatul ANI mai precizează că Sorin Pandele a fost înştiinţat în luna iulie despre declanşarea procedurii, fiind şi invitat la sediul instituţiei, în data de 20 iulie 2009, pentru a lua la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate.

Până la data întocmirii actului de constatare, Pandele nu a dat curs invitaţiei şi nu şi-a exercitat acest drept.

ANI mai informează că Sorin Pandele ar fi putut pune capăt stării de incompatibilitate prin renunţarea la una dintre funcţiile care generează această situaţie, dar, până în prezent, nu a făcut demersuri.

De asemenea, instituţia mai precizează că: " fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor în aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective".

Sorin Andi Pandele poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele date exit-poll din ziua votului. Rezultate alegeri prezidenţiale 2024, turul 1

Mediafax acum 15 minute
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE The Center for International Reserch and Analyses ARA Public Opinion SRL Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România George-Nicolae Simion – Alian

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum o ora
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum o ora
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 31 minute
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum 2 ore
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

Cristian Tudor Popescu, reacție la „tăcerea” lui Iohannis: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani”

HotNews acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a atacat dur, duminică, pe președintele Klaus Iohannis, după ce a mers să voteze în primul tur pentru alegerile prezidențiale. CTP l-a taxat pe actualul președinte pentru lipsa de comunicare după ieșirea de la urne

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 26 minute
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum o ora
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°