Horia Ghibuţiu: „La o adică, Boc poate candida la preşedinţie exact în măsura în care şi Blaga a fost un candidat cu şanse în faţa lui Oprescu la alegerile pentru Primăria Bucureştiului”.

Nostimă expresie i-a mai scăpat ieri lui Vasile Blaga într-o conferinţă de presă! PDL-istul se re ferea la locul pe unde va scoate cămaşa partidul său în cazul în care analiza preşedintelui Traian Băsescu îi va recomanda acestuia - nu oricum, ci în mod deosebit - să renunţe la o nouă cursă pentru Cotroceni. Zis-a secretarul general al PDL: „Dar domnul Boc este o variantă clară, la o adică, din partea noastră, dacă domnul preşedinte nu va candida. Am, personal, convingerea că va candida. Pe aceleaşi analize, indiferent cine le face, domnul Boc este printre primii patru oameni din România ca şi credibilitate”.

Veţi spune că aşa e presa, cusurgie, dar impulsul de a căuta tâlcul ascuns al mesajului transmis de Blaga e irezistibil când vine vorba despre politicienii români. Căci aceştia folosesc o limbă scurtă - zic una şi pricepi zece.

Îndeobşte, „la o adică” se tălmăceşte prin la drept vorbind, la urma urmelor (poate însemna şi în momentul hotărâtor, la nevoie). Înainte de a-şi găsi poziţia în dicţionare, expresia „la o adică” a făcut o nemuritoare carieră literară. O găsim în savuros de actualul univers caragielean, mai precis, într-o replică a jupânului Dumitrache Titircă Inimă-Rea, cherestegiu şi căpitan în garda civică. În Actul I, Scena I, din „O noapte furtunoasă” (1879), Dumitrache îi mărturiseşte ipistatului Nae Ipingescu, amicul său politic: „Am ambiţ, ţiu când e vorba la o adică la onoarea mea de familist”.

Între noi fie vorba, Vasile Blaga nu se face de Caragiale doar pentru că a folosit această expresie. Politicianul e de râs şi când, în calitate de ministru al dezvoltării regionale şi locuinţei, constată, mă-nţelegi!, cu a