După ce-a mărit Tăriceanu numărul de funcţionari publici cu vreo 50%, a căzut măgăreaţa pe Boc să dea afară vreo 200.000 dintre cei care taie frunză la câini pe la ministere şi agenţii. Nu pe Geoană, ci pe Boc, că pe el l-a făcut Băsescu premier. Din chestia asta se poate înţelege că PSD-ul n-ar prea fi de acord cu trimiterea în şomaj a unui număr atât de important de alegători, dar dacă PDL-ul insistă, n-au ce să facă.

Chestia asta poartă pomposul nume de „restructurare”. E ca şi cum o familie stă într-o casă prea mare, în care toţi şi-au adus neamurile de la ţară că era chiria mică şi întreţinerea uşoară. Numai că a venit criza şi au sărit toate în aer: şi impozite, şi servicii, şi utilităţi. Cu banii pe care-i au nu mai pot să trăiască în ditamai căsoiul guvernamental. E musai să scoată din casă vreo 20% dintre locatari şi să-i trimită de unde au venit, iar locul lăsat liber să-l închirieze la alţii.

Restructurare, deci. Ceva de genul în care trebuie imaginată o altă schemă, mai funcţională şi mai puţin costisitoare. Şi în care cei daţi afară să nu facă nefuncţionale anumite servicii şi operaţiuni esenţiale pentru funcţionarea întregului mecanism. Cu alte cuvinte, la maşinăria guvernamentală ar trebui pus un alt motor, mai economic şi mai puternic şi care să elimine mai puţine „noxe”.

Cum vede dl Boc chestia asta, când e strâns cu uşa de cei de la FMI? Foarte simplu: nu mai dăm bani pe cine ştie ce motor nou. Îl adaptăm pe cel vechi. Vorbim cu inginerii noştri şi vedem cum poate funcţiona cu mai puţine bujii, cu un amestec mai mare de apă în motorină, cu ulei uzat de bucătărie în loc de ulei de motor, cu cauciucurile vechi, peticite!

Deci: Restructurarea a la Boc se realizează prin bună înţelegere. Îl cheamă premierul pe Sârbu şi îi zice: Ilie, câţi poţi tu să dai afară? Sârbu, om cu frica lui Dumnezeu, zice: jum