Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Bucureşteni terorizaţi de porumbei

Publicat in Adevarul, miercuri 5 august 2009 ·

Pe strada Grigore Alexandrescu, numerele 102-104, sunt două case cu acoperişul locuit în permanenţă de porumbei. Locatarii spun că s-au săturat de mizeria lăsată de aceştia şi au cerut ajutor primăriei care a ridicat din umeri.

Porumbeii, obişnuiţi ani la rând să vină aici pentru hrană, nu vor pleca decât atunci când vor dori. „Ne-am săturat de mizeria din curte, de pe maşini şi de pe casă. Cred că o să mi se strice şi pavajul curţii de câte ori o spăl” spune locatarul de la numărul 102, dând vina pe vecina care hrăneşte zburătoarele. La rândul ei, femeia recunoaşte că de cel puţin 30 de ani, porumbeii s-au obişnuit să ia masa în curtea ei, dar spune că acum nu le mai dă mâncare. „Chiar dacă nu le mai dau să mănânce, ei tot vin aici. Nu am cum să-i gonesc” se plânge femeia.

La orele de masă obişnute, dimineaţa şi seara, porumbeii se adună cu sutele şi nu se sinchisesc nici de aparatul special conceput pentru a-i speria. „Am cumpărat un aparat care imită sunetele păsărilor răpitoare. Am dat pe el în jur de 300 de lei, dar ei nici gând să se sperie. Sunt domesticiţi”, mai povesteşte vecinul de la casa cu numărul 102. Tot el a făcut o sesizare la primărie, însă reprezentanţii sectorului 1 i-au răspuns că porumbeii migrează din zonele învecinate şi a redirecţionat petiţia către o altă direcţie din cadrul Primăriei.

Columbofilul Gheorghe Militaru spune că dacă porumbeii s-au născut în acoperişul imobilelor nu pot fi alungaţi uşor. „Faptul că nu le mai dau de mâncare nu ajută cu nimic pentru că ei se duc pe străzi, prin parcuri şi ciugulesc, iar apoi se întorc. Tot ce pot să facă este să-i prindă cu ajutorul unor capcane, unor cuşti cu mâncare în interior şi nu ştiu unde ar putea să-i ducă pentru că, dacă îi lasă în libertate la câţiva kilometri, se întorc”, spune Militaru.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulți copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România. Au fost aduși cu un avion al MApN VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Opt copii din Fâșia Gaza au sosit la București luni, 30 septembrie 2024, urmând a fi tratați în spitale din România. Copiii și familiile acestora au sosit la București la bordul unui avion al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Familiile vor fi

UPDATE - Israelul anunţă că a început o operaţiune terestră „limitată” în sudul Libanului

News.ro acum 36 minute
Armata israeliană a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, că forţele sale terestre au început raiduri „limitate, localizate şi ţintite” împotriva Hezbollah în zona de frontieră din sudul Libanului, relatează Reuters. UPDATE: În timp ce operaţiunea

Vergil Chițac, primarul de Constanța, implicat într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui

Libertatea acum 6 ore
Primarul liberal al orașului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat luni, 30 septembrie, într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui, A2. El era pasager în autoturismul condus de șofer și venea de la București, au declarat surse din Poliție

Marcel Ciolacu: „În cinci ani, vom fi în primele zece PIB-uri ale Europei.” Austria, printre țările pe care ar urma să le depășim

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o emisiune la Antena 3, că în următorii ani România va fi una dintre primele zece economii ale Europei, din perspectiva volumului Produsului Intern Brut. „În acest moment, în lume totul este despre economie.

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat contra lui Donald Trump în Florida a pledat nevinovat

HotNews acum 3 ore
Bărbatul acuzat că a încercat să tragă asupra lui Donald Trump în Florida, Ryan Routh, a pledat luni nevinovat la toate capetele de acuzare, inclusiv cel de tentativă de asasinat împotriva unui candidat în alegerile prezidenţiale americane. „Pledăm

Armata israeliană a confirmat că trupele sale au început o invazie terestră ţintită în Liban

Mediafax acum o ora
„Aceste ţinte sunt situate în sate din apropierea frontierei şi reprezintă o ameninţare imediată pentru comunităţile israeliene din nordul Israelului”, a precizat IDF. Armata a adăugat că operaţiunea va continua „în funcţie de evaluarea situaţiei ş

Zelenski anunță că situația de pe front este ”foarte dificilă”: ”Va fi un Ramstein special”

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în discursul video de luni seară, 30 septembrie, că situaţia pe linia frontului este „foarte, foarte dificilă”, iar forţele ucrainene trebuie să facă toate eforturile posibile în perioada de toamnă în lupta

Ciolacu, atac la Iohannis: Să construim o țară în care, atunci când pleacă în vizite externe, președintele să caute aeronave încăpătoare pentru delegații economice, și nu avioane pentru luxul personal

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a lansat luni un atac politic la adresa președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. „Vă propun să construim o țară

Soldaţii israelieni intră în sudul Libanului într-o ofensivă terestră, prima după 2006

Mediafax acum 4 ore
Soldaţii IDF au intrat luni seară în sudul Libanului în cadrul unui atac terestru, în condiţiile în care conflictul cu Hezbollah continuă să se intensifice, relatează AFP. Aceasta este prima operaţiune terestră a IDF în Liban de la al doilea război

Cererea de reabilitare formulată de Mircea Băsescu, admisă de Tribunalul Constanța. Decizia nu este definitivă

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu - fratele fostului preşedinte al ţării Traian Băsescu, acesta fiind eliberat condiţionat din penitenciar în 2017, după ce în 2016 fu

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

16°/26°
Iasi
acum

mar.

8°/12°
mie.

7°/18°
joi

12°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

mar.

9°/15°
mie.

12°/20°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/19°
vin.

14°/18°
Timisoara
acum

mar.

5°/16°
mie.

8°/21°
joi

14°/16°
vin.

16°/17°