Mijlocaşul dinamovist, Gabriel Torje, a declarat că ziua de naştere a lui Bonetti nu se sărbătoreşte cu alcool şi că, pentru antrenorul său, cel mai potrivit cadou ar fi victoria în meciul de vineri cu cei de la Internaţional Curtea de Argeş.
Azi, antrenorul celor din "Ştefan cel Mare", Dario Bonetti a împlinit 48 de ani.
"În vestiarul lui Dinamo, nu se mai bea decât limonadă sau suc. Sper să îi facem cadou lui Bonetti trei puncte în meciul cu Internaţional Curtea de Argeş. Par să fie schimbări majore în echipă, dar ele vin după ratarea titlului. Am şi fost criticaţi în perioada de pregătire, dar în campionat este altfel, se încearcă mai multe formule", a declarat Torje.
Jucătorul dinamovist a menţionat că va ţine cu Timişoara în meciul de miercuri, cu Şahtior, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, dar nu şi cu Steaua, în preliminariile Ligii Europa. "Sunt român, dar nu chiar atât de mult încât să ţin şi cu Steaua. Oricum, n-ar mai fi nevoie să o fac, pentru că Steaua a câştigat meciul tur la o diferenţă mare de goluri", a completat dinamovistul.
Meciul Dinamo - Internaţional Curtea de Argeş, din cadrul etapei a II-a a Ligii I, va avea loc vineri, de la ora 20.00.