Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele vor şi banii pe care FMI i-a dat BNR

Publicat in Gandul, joi 6 august 2009 ·

Soluţie l Preşedintele Traian Băsescu va cere Fondului ca Finanţele să cheltuiască pe pensii şi salarii banii destinaţi protejării leului şi reluării creditării

Deşi a împrumutat cinci miliarde de euro de la Comisia Europeană şi alte peste 12 miliarde de euro în total de la băncile din România, Finanţele tot nu au suficienţi bani pentru a plăti pensiile şi salariile. Soluţia pentru ieşirea din această situaţie a fost propusă chiar de preşedintele statului, Traian Băsescu: a doua tranşă, de circa 1,5 miliarde de euro, pe care FMI ar trebui să o dea BNR va ajunge, de fapt, la Finanţe. „Va trebui să vedem în ce măsură putem obţine de la FMI dreptul de a îndrepta a doua tranşă din împrumut către bugetul de stat şi nu către BNR“, a declarat Băsescu. Preşedintele a precizat că va discuta acest lucru cu reprezentanţii FMI aflaţi în misiune la Bucureşti chiar astăzi. Întrebat ce părere are despre această propunere, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că o astfel de măsură, “gândită bine”, poate avea efecte benefice asupra economiei. Mai mult decât atât, după cum susţine guvernatorul, schimbarea destinaţiei iniţiale a acestor bani nu va schimba destinaţia lor finală: „BNR discută „la nivel tehnic“ utilizarea celei de-a doua tranşe din împrumutul de la FMI pentru acoperirea deficitului bugetar, a declarat, joi, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, care consideră că acest lucru ar putea ajuta la relansarea economiei.

Isărescu: tot la BNR ajung banii

„În final, banii de la FMI vor ajunge tot la BNR. Dacă Ministerul Finanţelor va cheltui această tranşă pe plan intern, va vinde valuta către BNR şi va lua lei, iar moneda străină va intra în rezervă. Dacă Finanţele vor utiliza banii pe plan extern, va scuti rezerva BNR de anumite plăţi externe“, a spus Isărescu.

Conform acordului iniţial, BNR a împrumutat, pe doi ani, 13 miliar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum 49 minute
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 25 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum o ora
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum o ora
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 25 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

Două minivacanțe pentru români la finalul acestui an. Calendarul zilelor libere din 2025

Ziare.com acum 43 minute
Crăciunul și Anul Nou vor pica în acest an în mijlocul săptămânii, iar autoritățile guvernamentale ar putea decide să acorde câteva zile libere suplimentare pentru a crea o legătură cu weekendurile. Cum prima zi de Crăciun este miercuri, iar a doua

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

15°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°