Cei 11 poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa şi trei civili au fost eliberaţi astăzi pentru a doua oară, după ce în mai puţin de 40 de zile au fost arestaţi tot de atâtea ori. „Este un caz unic în istoria justiţiei române”, susţin avocaţii acuzaţilor.
De data asta, Curtea de Apel Constanţa a dispus eliberarea definitivă şi casarea dosarului. Judecătorii instanţei supreme constănţene au concluzionat că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent material. Mai exact cazul ar fi fost de competeţa DNA şi nu a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În consecinţă, prin decizia judecătorilor Curţii de Apel, actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate. Poliţiştii au fost astfel eliberaţi a doua oară după ce în urmă cu o săptămână fuseseră aresteraţi a doua oară.
Repuşi în funcţii
Inculpaţii au fost eliberaţi din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa în jurul orei 19.00, fiind aşteptaţi cu bucurie de rude şi prieteni. Iastfel, toţi cei 39 de agenţi de poliţie ridicaţi pe 26 iunie şi urmăriţi penal pentru acte de corupţie vor fi repuşi în funcţii şi se vor întoarce de luni la serviciu. Bunurile confiscate de la domiciliu vor fi recuperate.
Dosarul lor va fi trimis la DNA care se va pronunţa eventual asupra cercetării cauzei.
„Acesta a fost un circ, dacă ar fi existat dovezi de corupţie, noi nu ne-am fi implicat pentru a-i sprijini", a declarat, la ieşirea agenţilor din arest, inspectorul principal George Caraivan, liderul local al Sindicatului naţional al poliţiştilor Constanţa.
CITIȚI ȘI:
Descindere în masă la Poliţia Rutieră Constanţa