Cu ceva vreme in urma, in Italia fiind, am mers la cinematograf. Am intrat, s-au stins luminile… si a inceput filmul. Dupa 10 minute eram intr-o cafenea, si nu pentru ca nu-mi placea filmul, ci pentru ca nu avea subtitrare si era dublat in italiana.
Ma intreb si astazi de ce ar trebui sa se puna alta voce pestea cea a lui Leonardo DiCaprio intr-un film precum "Catch Me If You Can" ("Prinde-ma daca poti"). Asa ceva este inadmisibil. Cum inadmisibil ar fi sa o dublezi pe Marion Cotillard in "La vie en rose"! Stupid! Desi aflasem, gratie programelor venite prin satelit imediat dupa revolutie, ca filmele "de pe italieni" sau "de pe nemti" nu sunt subtitrate, mare mi-a fost mirarea sa vad ca si in cinematografe era la fel. Si pe urma am vazut ca si DVD-urile au versiunea dublata in limba lor, dar macar acolo poti selecta daca vrei sunetul original sau nu.
Am constatat in timp ca majoritatea italienilor abia daca pot purta o conversatie de doua minute in limba engleza. Francezii la fel. Polonezii asijderea. Nemtii tot pe acolo. In randul acestor natiuni, engleza se invata numai daca e musai sau numai cine vrea, si clar nu din scoala. Cum nici la noi in scoli, in afara de clasele care functioneaza in regim de "engleza intensiv", nu se pune mare accent pe limbile straine. Tinerii incearca sa suplineasca lipsurile cu diverse filme si seriale difuzate de posturile noastre. Da, nu se poate invata numai engleza, se pot prinde cateva cuvinte in italiana, franceza sau spaniola (mai ales spaniola! Telenovele avem cu zecile!). Imi amintesc ca ultima profesoara de engleza din liceu (care merita respectul intregii clase pentru ca ne-a invatat intr-un an ce ar fi trebuit sa fi invatat in vreo sase) ne spunea tot timpul: "Daca vreti sa invatati cuvinte noi, sa va imbogatiti vocabularul, uitati-va la serialul «Tanar si nelinistit». Folosesc o engleza clara, i
