Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plecarea din Irak

Publicat in Jurnalul, joi 6 august 2009 ·

După zbuciumate dezbateri sau iniţiative controversate, România s-a retras oficial din Irak, moment marcat printr-o paradă a trupelor pe sub Arcul de Triumf. Decizia participării noastre pe un astfel de teatru de operaţiuni s-a luat sub impulsul politic al invitaţiei primite la summit-ul de la Praga din 2002, de aderare la NATO.

Consideram atunci că orice sugestie ve­nită din SUA pentru a contribui militar la o misiune sau alta consolidează calitatea de membru NATO. Pentru momentul acela, gândirea la nivel înalt nu era una greşită. După 11 Septembrie 2001, Ro­mâ­nia a deschis porţile unei cooperări am­ple în domeniul apărării şi securităţii, pe toate iniţiativele vizând combaterea te­ro­ris­mului. A fost o şansă unică, pentru a demonstra aliaţilor că avem capacităţi remarcabile atât în zona de intelligence, cât şi în cea militară.

Aproape simultan, România a decis tri­miterea de contingente în Afganistan şi în Irak. În Balcanii de Vest aveam deja o bu­nă faimă. Combaterea talibanilor şi a re­ţe­lei Al Qaida era una infinit mai legiti­mă decât declanşarea ostilităţilor în pa­tria sângerosului Saddam Hussein. Cu toate astea, asumându-şi un parteneriat strategic cu SUA, ţara noastră a dat do­va­dă de seriozitate şi de predictibilitate. A promis că participă şi a făcut-o. Evoluţia ulterioară a evenimentelor din Irak a de­mons­trat faptul că problema armelor de distrugere în masă nu a fost una perfect justificată, atunci când se vorbea despre pericolul irakian. Cu toate că Saddam utilizase armele chimice împotriva propriei populaţii, că invadase două ţări ca Iranul şi Kuweitul, că reprezenta una din cele mai sinistre dictaturi ale lumii, arme de distrugere în masă nu au fost găsite. Şi acest aspect esenţial pentru care admi­nistraţia americană a decis declanşarea războiului i-a determinat pe mulţi să crea­dă că adevărata miză a fost petrolul. Şi uri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 40 minute
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 4 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Nicuşor Dan anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun: Vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun, în acest an urmând să fie folosite echipamentele din anii trecuţi, dar şi aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi. ”Am î

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 2 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Prințesa Catherine, al doilea eveniment public în două zile. Este o premieră după ce a anunțat că are cancer VIDEO

Ziare.com acum o ora
Prinţesa Catherine a Marii Britanii a participat duminică la Londra la ceremonia de Ziua Comemorării, aceasta fiind a doua sa apariţie publică în două zile la rând, o premieră pe măsură ce revine treptat la îndatoririle publice după tratamentul pent

Dronă găsită în Republica Moldova. Poliția investighează vehiculul aerian fără pilot

HotNews acum 5 ore
O dronă a fost găsită de un locuitor din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni, informează Poliția Națională din Republica Moldova. Duminică în jurul orei 10:00, polițiștii din Căușeni au fost sesizați privind aparatul de zbor descoperit. „Informațiile a

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum o ora
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Video Donald Trump, păzit de un câine robot la Mar-a-Lago. Avertismentul scris pe patrupedul din metal

Adevarul acum o ora
După ce a obținut funcția de președinte al Statelor Unite, Donald Trump a luat mai multe măsuri de securitate pe proprietatea lui Donald Trump din Mar-a-Lago, Palm Beach, Florida. Noua achiziție de securitate este câine robot. Acesta a fost surprins

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 4 ore
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

UPDATE - Anchete ale poliţiştilor din Constanţa, după ce peste 20 de câini au murit în urma unui incendiu/ Proprietarul fusese amendat pentru unele nereguli, în august, pentru mai multe nereguli, dar nu au fost constatate aspecte de natură penală

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din Constanţa au deschis anchete după ce peste 20 de câini au murit în urma unui incendiu care a distrus o anexă a unei clădiri din comuna Valul lui Traian. Anchetatorii au precizat că, în luna august, acolo au avut loc controale, în urma

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°