După ce Myair a rămas fără licenţă de funcţionare, din ce în ce mai mulţi concurenţi din România au lansat noi curse către Italia.Operatorii aerieni vor repartiza cei 500.000 de pasageri români pe care îi transporta, anual, Myair în Italia, după ce compania a fost declarată în incapacitate de plată. La data de 23 iulie, compania italiană de transport aerian low cost (n.red. - tarife mici) Myair a intrat în insolvabilitate, ca urmare a datoriilor de peste 100 de milioane de euro pe care le-a înregistrat numai în anul 2008.
Myair avea cele mai multe curse din România spre Italia şi retur şi a transportat, anul trecut, aproximativ 500.000 de pasageri români. Oraşele italiene spre care zbura Myair erau Bari, Bologna, Catania, Milano, Napoli şi Veneţia.
În urma eşecului Myair, competitorii din România au anuţat imediat noi curse către Italia sau şi-au suplimentat numărul de curse spre destinaţiile italiene pe care le aveau deja în portofoliu.
Primul care a anunţat noi curse a fost Wizz Air, care va introduce, în lunile septembrie şi octombrie, noi curse către Bologna, Catania şi Napoli. Astfel, Wizz Air va opera 13 curse din România spre Italia.
La rândul lor, competitorii români de la Blue Air şi-au suplimentat cursele pe care le aveau către Catania şi Napoli. „În prezent avem şapte curse spre Italia. Am vrea să ajungem la 10-12, să consolidăm piaţa din Italia“, a declarat Adrian Ionaşcu, directorul general al Blue Air.
Totodată, Blue Air a anunţat, în urma eşecului competitorilor de la Myair, că va transporta absolut toţi pasagerii companiei italiene care îşi cumpăraseră bilet, contra unui cost de 59 de euro. „De la 22 iulie până în prezent, am transportat peste 4.500 de pasageri recrutaţi de la Myair“, a punctat Ionaşcu.
Piaţă în creştere
Un alt concurent important al tr