Reprezentanţii băncilor susţin că au avut solicitări, dar procedura greoaie întârzie acordarea creditelor
Agenţii imobiliari consideră că acest program încă nu a revigorat piaţa imobiliară.
Mult mediatizatul program „Prima Casă“ încă nu prinde contur în municipiul Botoşani. Deşi sunt persoane dispuse să-şi cumpere o locuinţă, până acum băncile nu au acordat niciun credit prin acest program. Principala problemă o reprezintă procedura greoaie ce trebuie urmată pentru accesarea unui astfel de credit. „Au fost multe persoane care s-au interesat de program şi avem documentaţii în lucru. Programul este încă la început şi va mai dura o perioadă până când se va intra în normal”, a precizat Dan Alupoaie, directorul Sucursalei BRD Botoşani.
„S-au făcut demersurile necesare, avem documentaţia depusă şi aşteptăm aprobările. Este o procedură puţin mai dificilă decât la un credit normal, dar sperăm ca în scurt timp să avem persoane care-şi cumpără locuinţele”, susţine Dan Vasiliu, directorul Sucursalei Botoşani a Băncii Transilvania.
Programul a blocat
piaţa imobiliară
Botoşănenii sunt neîncrezători în programul Guvernului şi spun că actualele condiţii fac imposibilă accesarea unui credit. „Trebuie să ai un salariu destul de mare pentru Botoşani şi un avans. Personal, nu mă pot încadra în acest program şi în aceeaşi situaţie sunt mulţi alţii”, spune Elena Rusu, confecţioneră.
Agenţii imobiliari consideră că programul nu a dezmorţit piaţa imobiliară, ci din contră. „Nu au făcut altceva decât să blocheze piaţa imobiliară. Cei care doreau să cumpere au aşteptat facilităţile oferite de Guvern, iar cei care doreau să vândă aşteptau demararea programului pentru a obţine un preţ mai bun“, a spus Corneliu Timofte, patronul unei agenţii imobiliare, adăugând că „nu văd o revigorare a pieţei în Botoşani din cauză că salariile l