Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) şi Societatea civilă pentru Democraţie (SCD) vor da în judecată, în septembrie Ministerul Transporturilor, cerând desfiinţareataxei de trecere a podului peste Dunăre, Feteşti - Cernavodă, precum şi a Agenţiei de Control şi Încasare Feteşti, autoritatea responsabilă de strângerea acestei taxe. Preşedintele SCD, Răzvan Zamfir a declarat că vor fi o serie de măsuri care vor decurge din introducerea "taxei de pod", printre care se numără şi creşterea transportului cu microbuze.
De altfel o serie de locuitori din zona respectivă sunt nevoiţi să treacă peste pod de câteva ori pe zi, ei fiind taxaţi la fiecare trecere, indeiferentde sensul de mers.
Răzvan Zamfir a declarat că:" taxa de pod ar trebui inclusă în rovignetă, mai mult decât atât, există o taxă de drum inclusă în preţul carburantului, aşadar, taxa de pod nu face decât să transforme taxarea circulaţiei pe drumuri publice în una triplă, nejustificată".
Acesta a mai adăugat că din informaţiile pe care le are, banii obţinuţi în urma acestei taxe s-ar duce la bugetul Ministerului Finanţelor.
Din punctul lui de vedere taxa de trecere a podului peste Dunăre este "abuzivă, nejustificată şi ilegală" şi cere şi restituirea taxei celor care au plătit-o deja, relatează Agerpres.